Coloranții și conservanții alimentari, inofensivi sau periculoși?

 Unii conservanți și coloranți alimentari, care se folosesc pentru a da o anumită densitate și aromă produselor sunt dăunători pentru sănătate. În acest articol vă oferim câteva recomandări referitoare la evitarea coloranților și conservanților periculoși din alimentație.

 În același timp, există o anumită paletă de coloranți care provin din surse naturale, având o origine vegetală sau animală și care sunt total inofensivi, precum riboflavina sau curcumina.

Totuși, alți coloranți și conservanți trebuie să fie consumați cu moderație sau chiar să se evite consumul acestora. Este vorba despre aditivii alimentari periculoși, mai precis despre coloranții și conservanții care pot influența asupra stării noastre de sănătate. De exemplu curcumina −care este extrasă din turmeric− conferă o culoare galbenă sau portocalie mâncărurilor și este un element chiar benefic pentru sănătate. Însă unele mâncăruri procesate pot conține un colorant de culoare galbenă derivat din petrol și care nu este deloc sănătos: este vorba despre tartrazină sau colorantul Yellow 5.

Ce produse conțin tartrazină? (E102)

 Acest colorant artificial de origine chimică se găsește în următoarele produse alimentare: caramele, băuturi răcoritoare, înghețată, produse de patiserie, guma de mestecat, gelatină, băuturi alcoolice și băuturi energizante și izotonice. De asemenea tartrazina se găsește în sosurile industriale precum unele sortimente de muștar sau de maioneză și în unele condimente pentru paella (o specialitate tradițională spaniolă). Tartrazina se mai găsește și în unele tipuri de cereale industriale care se comercializează pentru micul dejun, floricelele de porumb, unele sortimente de brânzeturi, biscuiți sau rondele de porumb.

 Tartrazina apare pe unele etichete sub denumirea de E102 sau Galben 5/Yellow 5 și este considerată un colorant periculos deoarece determină creșterea nivelelor de histamină, iar în cazul unor persoane a provocat reacții alergice de tip dermatologic (erupții pe piele) sau respiratorii (rinită și astm). În cazul copiilor, tartrazina a fost asociată cu tulburarea denumită deficit de atenție cu hiperactivitate (ADHD). Tartrazina se găsește în unele produse și alimente procesate care au nuanțe galbene, verzi și maro. Acest aditiv alimentar a fost interzis în Norvegia, iar în anul 2008 a fost interzis și în Austria și Germania. Pe de altă parte, Marea Britanie a cerut și ea interzicerea folosirii acestui colorant în alimentație, datorită legăturii dintre acesta și sindromul ADHD.

Benzoatul de sodiu, benzoatul de potasiu, benzoatul de calciu și acidul benzoic (E211, E210, E213 și E212)

 Acești trei aditivi se obțin din benzen și sunt foarte toxici pentru organismul uman. Industria alimentară folosește aditivii derivați din benzen pentru conservele de fructe de mare, caviar, bere fără alcool, unele lichioruri, băuturi răcoritoare și de asemenea, în unele produse de patiserie (marmelade și margarine). În cazul persoanelor sensibile, aditivii derivați din benzen pot provoca astm, urticarie și unele alergii, iar dacă se acumulează în corp pot chiar provoca cancer de ficat sau unele boli neurodegenerative, așa cum a indicat un studiu publicat în anul 2007 de către Universitatea Sheffield (Marea Britanie). Acest studiu a explicat că aditivii derivați din benzen deteriorează lanțul de ADN și provoacă daune celulare care în cazul unor persoane cauzează apariția bolii Parkinson sau a cirozei.

 De asemenea, nu se recomandă consumul benzoatului de sodiu în combinație cu conservantul E222 (sulfitul de acid sodic), deoarece pot determina anumite tulburări neurologice. Benzoatul de sodiu este periculos, deoarece consumat împreună cu conservantul E300 (sau acidul ascorbic, cunoscut și sub denumirea de vitamina C sintetică) poate cauza o reacție chimică care să formeze benzenul, o substanță cancerigenă. Acest lucru se petrece în cazul unor băuturi răcoritoare sau băuturi izotonice energizante, care conțin acest aditiv în amestec cu vitamina C sintetică, iar rezultatul poate fi chiar toxic. Chiar dacă este adevărat că unele vegetale −precum fructele roșii, batoanele de scorțișoară sau cuișoarele− conțin mici doze de benzoat de potasiu, acești aditivi pe care i-am menționat anterior sunt creați în mod artificial și industrial și sunt mult mai concentrați și nocivi.

Alți aditivi derivați din benzen (E218)

 De exemplu, un alt aditiv derivat din benzen care este metil hidroxibenzoatul (E218) are consecințe foarte similare cu aditivii menționați anterior. Chiar dacă unele vegetale și fructe conțin în mod natural mici doze din acești compuși chimici, pericolul constă în consumul aditivilor sintetici care sunt mult mai concentrați și care se pot amesteca cu alți aditivi într-un singur produs alimentar. La fel ca și ceilalți aditivi derivați din benzen, consumul acestora ar trebui să fie evitat total sau să fie sporadic, dacă dorim să evităm expunerea organismului la toxine.

 Metil hidroxibenzoatul provoacă reacții alergice de tip respirator, dermatologic și neurologic. Unele studii realizate pe animale au relaționat consumul acestui aditiv cu apariția tumorilor și este interzisă utilizarea acestuia în mâncarea pentru animale, deoarece inclusiv în doze mici poate fi letal pentru câini și pisici. Industria alimentară utilizează acest aditiv pentru a se preveni formarea ciupercilor și bacteriilor în băuturile răcroritoare, în sosurile și maionezele industriale, sucurile de fructe pasteurizate, marmelade, lichioruri, berea fără alcool, diverse conserve și caviar. Trebuie să menționăm faptul că aceste produse pot conține de asemenea și alți aditivi periculoși precum E214, E215 și E216, toți aceștia având un indice ridicat de toxicitate și fiind prezenți în produsele conservate și procesate.

 Dr. Joan Vidal-Jove din cadrul unui institut oncologic din Spania afirmă următoarele:

 “În cazul persoanele diagnosticate cu cancer s-a constatat alterarea unei sau mai multor căi ale ciclului celular, ceea ce determină apariția bolii. Aceste căi celulare sunt relaționate cu capacitatea producerii mutațiilor genetice, a blocării apoptozei sau a morții celulare, a favorizării creșterii și dezvoltării tumorii sau de a o face mai invazivă, precum și cu blocarea capacității imunitare a individului”.

 La rândul său, medicul oncolog Natalia Eres explică faptul că efectele expunerii la toxinele chimice sunt de trei tipuri: “În primul rând acestea afectează mutagenicitatea, iar în al doilea rând modifică echilibrul endocrin −deoarece sunt factori perturbatori pentru sistemul endrocrin− iar în final, alterează imunitatea”.

 Ce anume implică aceasta? “Toate aceste procese indică faptul că substanțele toxice pot, prin ele însele să provoace mutații celulare. Este vorba despre molecule care seamănă cu cele normale, însă care blochează funcțiile celulare perturbându-le, iar în același timp slăbesc sistemul imunitar. Aditivii și coloranții alimentari chimici trebuie să fie evitați cât mai mult posibil”, subliniază medicii oncologi Dr. Eres și Dr. Vidal-Jove.

Colorantul caramel nu este atât de inofensiv precum pare (E150)

 Acest colorant poate fi obținut atât în mod natural, cât și sintetic, pornind de la reacția chimică a unor zaharuri precum fructoza sau siropul de glucoză care este extras din porumb sau din grâu.

 Colorantul caramel se poate clasifica în patru tipuri, luându-se în considerare modul în care a fost sintetizat, respectiv: caramel caustic (E150), caramel caustic de sulfit (E150b), caramel amonic (E150c) sau caramel sulfit de amoniac (E150d). Se pare că cele mai periculoase sunt ultimele două tipuri (E150c și E150d), care au provocat tumori în cazul animalelor de laborator care le-au consumat.

 Aditivul E150 poate inhiba absorbția vitaminei B6 și poate provoca tulburări intestinale dacă este consumat în cantități mari. Colorantul caramel se găsește în unele sortimente de ciocolată, în sosurile de soia, oțetul balsamic, bere, dulciuri, lichior, biscuiți și băuturi carbogazoase, printre altele.

Consecințele aditivilor antrachinona și albastru patent V (E130 și E131)

 Primul dintre acești doi coloranți se formează pornind de la oxidarea antracenului, care este o hidrocarbură aromatică. Industria îl utilizează mai ales în produsele de patiserie. Totuși, acesta este un aditiv periculos: provoacă urticarie și este un carcinogen, deoarece derivă direct dintr-o hidrocarbură. În Europa acest colorant este interzis, iar în alte țări se găsește sub următoarele denumiri: albastru de antracenedionă, albastru de dioxoantracen, albastru 2N, albastru A și B, albastru AP sau diluanții albastru 35 și 36.

 Albastrul patent V este de asemenea nociv pentru sănătate deoarece poate determina anumite reacții alergice și este o substanță toxică, fiind derivat din compuși azoici. Acest colorant nu ar trebui să fie consumat cu regularitate, fiind un compus care este interzis de exemplu în Australia, cu toate că în Europa folosirea sa este acceptată, mai ales în cazul produselor de patiserie industrială.