Cum se formează și cum se distrug oasele?

 În timpul sarcinii, cartilajele sunt responsabile pentru susținerea corpului fetal, însă pe măsură ce fătul se dezvoltă și ulterior pe tot parcursul vieții, în special în copilărie și pubertate, calciul și alte săruri minerale sunt depozitate în cartilaje, iar acestea sunt transformate în oase. Acesta este procesul de osificare. La naștere, oasele se diferențiază în două zone, o parte centrală în care există țesut osos și două distale în care cartilajul persistă încă, dar, în care sunt depozitate sărurile minerale, în special calciul, iar oasele cresc adaptându-se la dimensiunea fiecărei persoane.

 Când se oprește procesul de creștere, aceste cartilaje distale sunt total osificate și nu mai cresc. Însă, cine sunt responsabilele pentru depozitarea mineralelor, în special a calciului, în aceste cartilaje? Este vorba despre celulele care se găsesc în oase, numite osteoblaste, aceste celule fiind, prin urmare, responsabile pentru producerea osului. Împreună cu osteoblastele, există și alte celule a căror misiune principală este aceea de a distruge oasele, mai exact, osteoclastele.

 Deci, întotdeauna avem un echilibru între formare și distrugere, evitând în acest fel o creștere excesivă a lungimii și a grosimii oaselor. Dar, odată cu înaintarea în vârstă, celulele osteoblaste mor și evident nu mai funcționează, în timp ce osteoclastele continuă să funcționeze, iar osul este distrus, calciul care se desprinde din oase este reabsorbit lent, iar oasele devin mai spongioase, mai puțin dense. În multe cazuri, numărul osteoclastelor care continuă să funcționeze, este excesiv, calciul reabsorbit este în cantitate mare, iar oasele devin tot mai fragile, ajungându-se la fracturi destul de ușor.

 Cele mai frecvente fracturi sunt fracturile vertebrale și cele femurale. Pe scurt, așa apare osteoporoza. Pentru formarea oaselor sunt necesare pe de o parte osteoblastele, care se găsesc în oase, iar pe de altă parte, calciu și alte minerale, pe care le obținem din alimente, în special din produsele lactate. Însă pentru ca acest calciu să fie reabsorbit în intestin și depus în oase, este nevoie și de un alt element, iar acesta este vitamina D.

 În plus față de osteoblaste și osteoclaste, există și celulele numite osteocite care se formează din osteoblaste și sunt celule mature care mențin structura osoasă pe tot parcursul vieții. În oase putem distinge două părți, respectiv țesutul osos și măduva. Măduva osoasă se găsește în centrul oaselor și este mai abundentă în oasele plate, cum ar fi lamele sternului și iliacele (oasele șoldului) și este responsabilă pentru formarea celulelor sanguine. În principiu, se formează celulele stem care se diferențiază mai târziu în eritrocite (celule roșii din sânge), leucocite (celule albe din sânge) și trombocite. Această măduvă este acoperită de țesutul osos, în principiu, prin țesutul spongios, care face parte din os.

 Ansamblul tuturor oaselor formează scheletul, care pe lângă faptul că este elementul de sprijin al întregului organism, îndeplinește și funcția de „angrenaj“ pentru mușchi și de „balamale“ pentru articulații. Alte funcții ale scheletului sunt: funcția de protecție (oasele craniului protejează creierul, iar coastele și sternul protejează plămânii și inima).

 Unele oase sunt implicate în transmiterea auzului și, de asemenea, oasele exercită o funcție metabolică, deoarece conțin cantități mari de săruri minerale, de exemplu, conține 99% calciu și 90% fosfordin întregul corp. Am putea descrie alte funcții, dar acestea sunt irelevante, deoarece ceea ce vrem să dezvoltăm în continuare este subiectul osteoporozei.

Ce este osteoporoza?

 Osteoporoza este o boală foarte frecventă, iar în prezent se estimează că una din trei femei și unul din 12 bărbați, de peste 50 de ani, suferă de această boală. Pe baza considerațiilor de mai sus, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a clasificat osteoporoza ca fiind a cincea problemă de sănătate la nivel global. De exemplu, în Uniunea Europeană între 850.000 și 1.500.000 fracturi apar în fiecare an la persoanele de peste 65 de ani. 50% dintre fracturi sunt vertebrale, 25% la încheietura mâinii și celelalte 25% la nivelul șoldului.

 Osteoporoza este o boală care se caracterizată prin scăderea masei osoase și deteriorarea microarhitecturii osului, ceea ce înseamnă o creștere a fragilității oaselor și, prin urmare, a riscului de fracturi. Există mai multe cauze care pot duce la apariția osteoporozei. În cazul femeilor, cea mai frecventă cauză este menopauza. Odată cu modificarea hormonală care apare la menopauză, există și modificări ale metabolismului calciului, cu o creștere a reabsorbției acestuia și, prin urmare, apare osteoporoza.

 Din același motiv, dacă se îndepărtează chirurgical ovarele, de obicei în cazul unei tumori maligne, apar de asemenea modificări hormonale, care duc la osteoporoză. Știți de ce apare cel mai frecvent osteoporoza la menopauză? Deoarece în mod normal și prin unii receptori specifici, se produce uniunea estrogenilor (hormonii feminini), cu osteoblastele, iar prin această unire, osteoblastele sunt stimulate și se produce o matrice osoasă atunci când s-a redus secreția de estrogen, care apare în menopauză.

 Atunci, numărul osteoblastelor și activitatea lor scad și încep să predomine osteoclastele ca număr și activitate și, în consecință, există o reducere a masei osoase. Prin scăderea estrogenului, osteoblastele scad și ele, iar atunci când osteoclastele predomină, osul este reabsorbit, producându-se osteoporoza. O altă cauză frecventă a osteoporozei este stilul de viață sedentar. Exercițiul fizic este recomandat din mai multe motive, însă două dintre ele se remarcă față de celelalte, și anume:

  1.Exercițiul fizic previne și scade progresia osteoporozei.
  2. Exercițiul fizic împiedică apariția cancerului.

 Se recomandă câte o oră de mers pe jos în fiecare zi sau sporturi ușoare precum ciclismul, înotul și drumețiile. Există desigur și alte cauze ale osteoporozei, care, deși sunt mai puțin frecvente, nu sunt mai puțin importante. Acestea includ: o creștere a funcției glandelor paratiroide (hiperparatiroidism) sau urmările unui tratament prelungit cu corticosteroizi sau datorită hipertiroidismului, hipotiroidismului, alterărilor suprarenale, etc.

Cum se poate diagnostica osteoporoza?

 Așa cum am menționat mai devreme, această boală apare atunci când osteoclastele predomină asupra osteoblastelor, iar oasele își pierd calciul. Din cauza acestei pierderi de calciu oasele nu dor, dar încep să doară, când, ca o consecință, oasele se zdrobesc și apar fracturile. Fracturile sunt foarte frecvente la nivelul vertebrelor. Atunci apar durerile de spate (durerile lombare) și / sau dureri la nivelul gâtului (dureri la nivelul cervical), fracturile femurului și cele ale încheieturii mâinii sunt de asemenea frecvente atunci când apar leziuni în aceste teritorii.

 Fisurile pot apărea rar în alte oase datorită unor traume minore sau supraeforturilor. Este necesar să fim conștienți de necesitatea diagnosticării acestei boli în stadii incipiente, iar și acest lucru este realizat prin efectuarea unui test numit densitometrie. Densitometrul este un dispozitiv care măsoară densitatea minerală osoasă și poate fi realizat cu raze X, ultrasunete sau izotopi radioactivi.

 Se poate diagnostica osteoporoza, atunci când persoana respectivă are o densitate osoasă cu o abatere mai mică sau egală cu -2,5 din masa osoasă medie a persoanelor sănătoase de 20 de ani. Cel mai bine este să se realizeze o densitometrie în vederea diagnosticării precoce a osteoporozei atunci când femeia ajunge la menopauză sau când se depășește vârsta de cincizeci de ani. Sau când există o cauză care poate determina apariția osteoporozei, precum hiperparatiroidismul, administrarea corticosteroizilor, etc.

Decalogul celor mai frecvente indicații pentru efectuarea unei densitometrii osoase include:

 1. Femei peste 45 de ani și bărbați peste 55 de ani.

 2. Menopauza timpurie.

 3. Istoric familial de osteoporoză.

 4. Utilizarea prelungită a corticosteroizilor.

 5. Osteopenie la radiologie.

 6. Afecțiuni tiroidiene sau paratiroidiene.

 7. Fumatul și / sau un consum redus de calciu.

 8. Nutriție necorespunzătoare.

 9. Fracturi cauzate de traume minore.

 10. Patologii cum ar fi insuficiența renală sau boala hepatică cronică.

 11. Copii cu tulburări metabolice ale oaselor, subnutriți.