Merișoarele și prevenirea cancerului

Alimentația și prevenirea cancerului

Merișoarele și prevenirea cancerului Incidența cancerului a crescut în mod accelerat în ultimii ani, în ciuda multiplelor eforturi realizate de către guvernele și sistemele de sănătate din întreaga lume pentru detectarea sa timpurie.

 De fapt, cancerul, mai mult decât o boală ereditară, este considerată o boală epigenetică. Aceasta înseamnă că anumiți agenți externi precum poluarea, stresul, radiațiile și în special, alimentația dezechilibrată alterează ADN-ul sau materialul genetic și funcționarea celulelor, determinând ca acestea să crească în mod disproporționat.

 Tocmai de aceea medicina tradițională chineză și cea Ayurvedică (indiană) care sunt considerate cele mai vechi ale întregii umanități subliniază importanța prevenirii acestei boli mortale și a tratării sale prin intermediul alimentației. Deloc întâmplător, în Orient există de trei ori mai puține cazuri de cancer decât în Occident.

 Este vorba despre alimentele care acționează prin reducerea inflamației, a angiogenezei sau a formării de noi vase de sânge care să hrănească tumora, stimularea apoptozei sau a morții celulare programate și îmbunătățirea răspunsului imunologic.

 Merișoarele sunt fructe bogate în antioxidanți naturali. Antioxidanții sunt substanțe care ajută la neutralizarea agenților radicali liberi care se produc în timpul glicolizei celulare, mai ales în starea de stres oxidativ și care pot proveni din mediu, mai ales din compuși precum ozonul, oxidul nitric și alții generați în timpul combustiei motoarelor.

 De asemenea, consumul frecvent de merișoare potențează efectele chimioterapiei și a radioterapiei și ajută la reducerea efectelor adverse ale acestor terapii. Alte beneficii importante ale acestor fructe pentru sănătate sunt următoarele:

 - stimularea circulației sanguine;

 - prevenirea bolilor cardiace;

 - combaterea problemelor digestive;

 - tratarea infecțiilor urinare.

Studii despre proprietățile anticancer ale merișoarelor

 Datorită proprietăților lor antioxidante, merișoarele pot contracara acțiunea nocivă a substanțelor nocive pe care le generează corpul și favorizează eliminarea acestora. Totodată, merișoarele pot ajuta la prevenirea dezvoltării și răspândirii cancerului în organism datorită conținutului lor ridicat de antocianină (care este antioxidantul responsabil de pigmentarea acestor), o substanță care prelungește durata de viață a celulelor.

 Conform unui studiu realizat împreună cu cercetătorii de la Universitatea Rutgers și Departamentul de Agricultură din Statele Unite, un component din merișoare ar putea preveni cancerul de colon. Rezultatele acestui studiu au fost prezentate la întâlnirea anuală a Societății Americane de Chimie.

 Acest compus din merișoare, numit pterostilben, este un puternic antioxidant care ar putea fi folosit pentru crearea unor medicamente care să aibă mai puține efecte secundare decât medicamentele folosite în prezent pentru tratarea acestei boli. Acest compus activ se găsește în principal în coaja merișoarelor și a strugurilor roșii.

 Cercetătorii consideră că acest studiu este primul de acest gen care să demonstreze potențialul pe care îl pterostilbenul pentru combaterea cancerului pe cale naturală.
În cadrul acestui studiu care a avut durata de 8 săptămâni, s-a observat că cobaii care au fost alimentați cu pterostilben extras din merișoare prezentau cu 57% mai puține leziuni pre-canceroase la nivelul colonului, în comparație cu grupul de control. S-a observat de asemenea că pterostilbenul a redus proliferarea celulelor canceroase și a inhibat anumite gene care intervin în apariția inflamației.

 Cu toate că încă nu se cunosc cauzele exacte ale cancerului de colon, acesta a fost relaționat cu un consum ridicat de grăsimi saturate și cu o dietă hipercalorică. Un alt studiu medical realizat de către cercetătorul Agnes Rimando de la Departamentul de Agricultură din SUA, a demonstrat că pterostilbenul din merișoare ajută la reducerea colesterolului și la prevenirea bolilor cardiovasculare.

 În ceea ce privește prevenirea cancerului și în ciuda faptului că majoritatea studiilor realizate până în prezent despre merișoare și cancer au fost realizate pe culturi de celule și animale de laborator, există o mare expectativă referitor la capacitatea preventivă a mutațiilor celulare asociate cu cancerul și consumul regulat al merișoarelor.

 În cadrul studiilor în vitro s-a demonstrat că merișoarele sunt capabile să reducă viteza de creștere celulară în diferite tipuri de cancer, ca de exemplu cel de sân, colon, prostată și plămâni. Proantocianidinele și alte componente din merișoare au fost menționate ca fiind compuși cu capacitate preventivă anti-cancer. Se pare că efectul sinergic al unei mari game de fitonutrienți din merișoare și produsele derivate din acestea (precum sucul și merișoarele deshidratate) sunt capabile să inhibe acțiunea oxidativă asupra ADN-ului care este relaționată cu primele etape ale mutațiilor asociate cu cancerul, iar în acest mod se poate inhiba propagarea celulară.

 Catalogate ca fiind un "superaliment", datorită caracteristicilor nutriționale și antioxidante, merișoarele ar putea fi o puternică armă contra cancerului de colon. Conform cercetătorilor de la Universitatea din Massachusetts, Dartmouth, Statele Unite, o cană de merișoare consumată zilnic poate ajuta la stoparea creșterii celulelor tumorale.

 Cercetarea medicală a cărei rezultate au fost prezentate în cadrul celei de-a 250 Întâlniri Naționale a Societății Americane de Chimie (ACS este abrevierea în engleză) și care este societatea științifică cea mai mare din lume. Această cercetare se referă la experimentele realizate pe modele animale, cobai având un tip de cancer de colon asociat cu colita (o boală inflamatorie intestinală) și care au fost alimentați cu extract de merișoare roșii. În cazul acestora s-a înregistrat o reducere evidentă a mărimii și a numărului de tumori.

 Pentru realizarea acestui studiu, cercetării au dezvoltat trei extracte sub formă de pulbere din merișoare: unul din fructul întreg, altul care conținea doar polifenoli (substanțe care au o acțiune antioxidantă) și unul care includea doar componentele non-polifenolice din fruct.

 Extractele de merișoare au fost administrate în mâncarea cobailor care aveau cancer de colon. După 20 de săptămâni, s-a descoperit că cele trei preparate erau eficiente pentru stoparea creșterii tumorilor canceroase și reducerea numărului acestora, în comparație cu grupul de control care nu a primit niciunul dintre extracte. S-a constatat că cobaii care au primit extractul pulbere din fructul întreg au avut cele mai bune rezultate. În plus, s-observat că extractele din merișoare au redus nivelele markerilor de inflamație.

 "Ceea ce am descoperit a fost destul de promițător. Toate preparatele din merișoare au fost eficiente până la un anumit punct, însă extractul din fructul întreg a fost cel mai eficient", a subliniat profesoara Catherine Neto în cadrul unui comunicat de presă emis de către societatea ACS.

 Cantitatea de merișoare care a fost administrată cobailor ar fi echivalentul unei căni pe zi. În prezent, cercetătorii încearcă să izoleze componentele care ar fi responsabile de proprietățile anti-cancerigene ale merișoarelor.

Beneficiile merișoarelor pentru tratarea cancerului de sân și de ovare

 Beneficiile merișoarelor în ceea ce privește recuperarea pacienților diagnosticați cu cancer au fost testate de asemenea și în cadrul unui studiu realizat pe culturi celulare.

 Acest studiu a constat în tratarea celulelor de cancer de ovare doar cu metode de chimioterapie, iar apoi s-au comparat rezultatele obținute cu același tip de celule tratate cu chimioterapie și cu suc de merișoare. În acest ultim caz s-a constatat că nivelele de creștere a celulelor canceroase s-au redus de șase ori!

 În continuare, deoarece merișoarele nu prezintă toxicitate, s-a trecut la studierea eficienței acestora asupra pacienților umani, comparându-se rezultatele între pacientele cu cancer de ovare supuse chimioterapiei și alte paciente având aceeași boală care pe lângă chimioterapie consumau zilnic câte o cană de suc de merișoare. Rezultatele, cu toate că nu au fost la fel de spectaculoase ca în cazul culturilor celulare, sunt totuși promițătoare. Astfel, se recomandă introducerea merișoarelor și a sucului de merișoare în dieta femeilor care urmează tratamente de chimioterapie din cauza cancerului de ovare au de sân.

 Se consideră că beneficiile merișoarelor ca și supliment natural în cadrul tratamentului cancerului de ovare se datorează proantocianidinei de tip A. Pe de altă parte, merișoarele sunt bogate în flavonoide, substanțe a căror beneficii pentru prevenirea și tratarea tumorilor de sân au fost demonstrate deja în repetate rânduri.

Cum se consumă merișoarele?

 Conform doamnei Claudia Angarita, directoare a Centrului Columbian de Nutriție, «cu toate că beneficiile acestor fructe sunt dovedite din punct de vedere științific, este important ca consumul lor constant să fie însoțit de o dietă săracă în grăsimi, însă bogată în cereale integrale». În plus, experta în nutriție recomandă combinarea merișoarelor cu leguminoase precum fasolea, lintea, năutul și cu alte fructe uscate precum arahidele, nucile și migdalele. Sucul de merișoare roșii, conform Natural Medicines, care este o societate de cercetare internațională a medicinei alternative, este recunoscut datorită potențialului său de a preveni infecțiile căilor urinare. Merișoarele sunt o importantă sursă de vitamina C, dar și de minerale (fier, iod, calciu, fosfor, magneziu și potasiu).