Sanohelp

Sanohelp - Extract de turmeric. 

    Antitumoral. Antiinflamator.

Vitamina c alcalina forte

     Vitamina C Alcalină Forte.

   Alcalinizantă. Antioxidantă.

Sanocell

        SanoCell - Antitumoral.

    Antioxidant. Anticancerigen.     

  

Vindecarea emoțională

Emoțiile și cancerul - mintea anticancer

Scris de Dr. Cătălin Luca

În cadrul acestui articol voi vorbi despre emoții și cancer și despre legătura dintre cancer și stres.

Povestea mea

 Emoțiile și cancerul - mintea anticancerMă numesc Odile Fernandez, sunt medic de familie, am 36 de ani și doi copii. În anul 2010 am avut cancer de ovar cu multiple metastaze și adevărul este că expectativele și speranța de viață, în cazul meu, erau limitate. Doream să caut ceva care să mă ajute nu doar să-mi prelungesc viața, ci și să mă vindec.

 Fiind medic, am decis să caut orice informație bibliografică științifică care să relaționeze cu cancerul cu alimentația și stilul de viață. Ceva ce nu am învățat în facultatea de medicină, însă evidențele mi-au demonstrat că există această legătură între alimentație și stilul de viață, relaționată direct cu apariția cancerului. Atunci, am început o schimbare radicală a stilului meu de viață: mi-am schimbat modalitatea de a mă hrăni, am început să fac exerciții fizice, am pierdut surplusul de greutate corporală și mi-am schimbat atitudinea vizavi de boală și față de viață, trăind mai conectată la momentul prezent, profitând de fiecare secundă, de fiecare clipă, deoarece am realizat că viața este limitată.

Mintea anticancer

 Dezvoltarea cancerului depinde mult de alimentele pe care le consumăm, însă depinde de asemenea și de emoțiile noastre, de modul în care ne confruntăm cu conflictele și relaționăm cu noi înșine și cu semenii noștri.

 Conflictele emoționale puternice și nerezolvate pot cauza cancer. În zilele noastre, știința încă nu a putut identifica conflictele ca fiind un factor carcinogen, însă s-a demonstrat că conflictele nerezolvate și stresul contribuie la dezvoltarea mai rapidă a cancerului.

 Însă prioritatea noastră trebuie să se focalizeze asupra fericirii, trăirii unei vieți pozitive și pline de bucurie. Să căutăm în interiorul nostru o motivație pentru a ne vindeca și pentru a trăi. În cazul meu, motivația era fiul meu de 3 ani.

 Focalizează-te pe ceea ce te face fericit și care îți aduce bucurie. Crede în visurile tale, deoarece dacă crezi în visuri, acestea vor deveni realitate.

Stresul și cancerul

 Stresul influențează cancerul: acesta crește riscul de a suferi de cancer în cazul persoanelor sănătoase, dar supuse unui stres cronic și reduce șansele de supraviețuire în cazul persoanelor care deja suferă de această cumplită boală.

 Cu toții ne confruntăm cu situații care ne cauzează stres, însă fiecare persoană face față acestor situații în mod diferit. Cu cât ne simțim mai lipsiți de speranță și mai neputincioși referitor la conflicte, cu atât vor exista mai multe posibilități de a suferi de cancer.

 Când suntem supuși unui stres cronic se eliberează hormoni care activează creșterea și dezvoltarea cancerului. Când suntem stresați eliberăm cortizol și adrenalină care stimulează eliberarea de substanțe inflamatorii în sistemul nervos simpatic și blochează celulele NK, favorizând astfel apariția cancerului. (Conform Wikipedia: “celulele Natural Killer (sau celulele NK), sunt un tip de limfocite citotoxice care aparțin sistemului imun înnăscut. Rolul celulelor NK este similar cu cel al celulelor T citotoxice. Celulele NK acționează rapid împotriva celulelor infectate viral și a celor tumorale, acționând la aproximativ 3 zile de la infectare”).

 Stresul este inevitabil, ceea ce putem învăța este cum să-i facem față. Trebuie să învățăm să lăsăm lucrurile să curgă și să evităm să ne afecteze.

 Pentru a învăța să controlăm stresul vă sfătuiesc să începeți să realizați exerciții de relaxare și de respirație conștientă.

 Meditația este una dintre tehnicile cele mai eficiente pe care o pot utiliza pacienții cu cancer pentru a obține o stare plină de armonie spirituală și mentală. Meditația este ideală pentru a controla stresul și pentru a învăța să ne confruntăm cu conflictele emoționale. Meditația constă în a ne concentra asupra respirației în timp ce observăm, în interiorul nostru, cum conflictele, fricile și greutățile dispar treptat din mintea noastră și nu le mai acordăm atenție, fără să ne focalizăm asupra lor. Le vom urmări derulându-se fără a interveni asupra lor.

 Aprofundând zilnic această tehnică vom observa cum se va îmbunătăți modalitatea noastră de a înfrunta problemele și de a obține mai multă pace și calm mental.

Practică vizualizarea creativă!

Transmite celulelor tale dorința de a te vindeca, iar în acest sens este foarte utilă vizualizarea creativă:

  • Imaginează-ți celulele canceroase ca fiind slăbite, inutile. Imagineazăți-le ca pe o armată prost organizată.
  • Aliatul tău este o armată formată din diferite tipuri de globule albe care sunt responsabile de eliminarea celulelor canceroase. Imaginează-ți limfocitele, celulele Natural Killers și celulele macrofage. Acestea trebuie să fie foarte puternice și disciplinate.
  • Sistemul tău imunitar este agresiv și inteligent, caută în continuu și atacă celulele canceroase.
  • Imaginează-ți bătălia dintre sistemul imunitar și cancer. În timp ce sistemul tău imunitar vizualizează cum se reduce tumoarea până la dispariția sa din corp.
  • Eu îmi imaginam că limfocitele erau niște polițiști cu câini foarte fioroși care atacau cancerul, iar celulele NK erau niște dinozauri dezlănțuiți care que atacau în continuu, distrugând celulele tumorale.
  • După victorioasa bătălie a celulelor imunitare, resturile celulelor canceroase moarte sunt înlăturate și eliminate din corp. Zonele din corp unde anterior era cancerul, sunt acum reparate și regenerate și funcționează din nou perfect ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic.
  • Imaginează-ți că tratamentul administrat (oricare ar fi acesta: chimioterapie, radioterapie, alimentație, reiki, acupunctură…) are efecte pozitive puternice.
  • Odată ce ai vizualizat că ai învins cancerul, imaginează-te fericit, făcând ceea ce îți place cel mai mult și fiind înconjurat de ființele dragi. Imaginează-te plin de pace și de fericire. Felicită-te pentru felul în care ai reuși să te vindeci și imaginează-ți că si persoanele dragi te felicită pentru aceasta.
  • Dacă ai dureri într-o anumită zonă a corpului, imaginează-ți cum această durere se reduce, iar apoi dispare treptat.

Cere ajutor!

 Persoanele care au cancer nu obișnuiesc să ceară ajutorul celorlalți și tind să facă toate lucrurile singuri. De aceea, dacă ai cancerul nu fă pe puternicul și cere ajutor!

Familia și prietenii pot fi cei mai buni aliați pentru tine

 Rolul familiei și al prietenilor în timpul bolii este crucial. S-a demonstrat că persoanele care primesc sprijin emoțional efectiv din partea ființelor iubite trăiesc mai mult și au o calitate a vieții mai bună decât acele persoane care își duc boala în singurătate.

 În cazul meu, soțul și fiul, părinții și prietenii mei au avut un rol foarte important datorită sprijinului și iubirii pe care mi le-au oferit în timpul acestui proces de vindecare. Ei au fost tot timpul alături de mine fie că era foarte greu, fie că era mai bine.

 Soțul și fiul meu s-au ras și ei pe cap atunci când mi-a căzut părul datorită efectelor chimioterapiei pentru a-mi arăta prin acest simplu gest că NU ERAM SINGURĂ.

 Caută ajutorul și sprijinul ființelor dragi ție. Dacă nu ai rude sau prieteni apropiați, poți recurge la ajutorul diferitelor asociații care ajută bolnavii de cancer, unde vei găsi sprijin fizic și emoțional.

Propriile mele reguli pentru a fi fericit:

 În încheiere, voi oferi câteva reguli simple pentru a fi fericit și pe care eu însămi urmăresc să le aplic în fiecare zi:

  • Eliberează-ți inima de ură. Iartă vechile ranchiuni și resentimente din trecut.
  • Eliberează-ți mintea de preocupări excesive. Învață să oferi lucrurilor importanța justă, fă astfel încât problemele să te “ocolească”.
  • Trăiește cu umilință și fără mari pretenții. Uită de consumism. Mulțumește-te cu puțin.
  • Oferă mult, fără intenția de a primi în schimb. Cel mai important este să oferi lucruri pe care noi le considerăm valoroase și importante. Așteaptă mai puțin de la ceilalți.
  • Înlocuiește tristețea și depresia cu bucurie și entuziasm. Fii întotdeauna pozitiv.
  • Înlocuiește frica și anxietatea cu pace și seninătate. Înlocuiește ura, invidia și frustrarea cu răbdare și iubire.
  • Iubește-te intens și iubește-i pe ceilalți. Iubește și prețuiește viața.
  • Preia controlul asupra vieții și bolii tale. Trebuie să fii o parte activă a bolii tale. Nu te limita la ceea ce medicii îți prescriu ca tratament. Întreabă, caută, cercetează. Devino un pacient activ.
  • Mulțumește-i cancerului. Sună teribil, însă așa este. Datorită unui proces care îți bulversează viața poți să-ți întărești credințele și să te reinventezi pe tine însuți. Cancerul este o oportunitate pentru a-ți transforma viața, pentru a reflecta asupra trecutului și pentru a-ți planifica un prezent și un viitor mai spiritual, mai conștient și armonios. Cancerul te ajută să afli cine sunt adevărații tăi prieteni și persoanele care te iubesc cu adevărat.
  • Trăiește în armonie cu natura. Plimbă-te pe câmp și pe plajă desculț. Simte briza pe față și moliciunea pământului sub picioare. Dacă ai posibilitatea, alege să trăiești undeva la țară.
  • Bucură-te de fiecare moment pe care ți-l oferă viața. Bucură-te de fiecare mângâiere, de fiecare zâmbet și de fiecare îmbrățișare.
  • Călătorește. Descoperă experiențe noi și pozitive.
  • Ai încredere în puterea ta de a te vindeca. Nimic nu este permanent cu excepția transformării. Tocmai de aceea, orice boală este reversibilă. Puterea se află în noi.
  • Învață să te asculți și ai încredere în instinctele tale.
  • Practică terapia prin râs. Înconjură-te de oameni care te fac să râzi și să zâmbești, nu de cei care te fac să suferi.
  • Învață să spui nu. În primul rând ai grijă de tine ca să poți avea grijă de ceilalți.
  • Amintește-ți că nimic nu se petrece din întâmplare. Dacă acest articol a ajuns la tine, înseamnă că aveai nevoie de aceste informații.

 Obișnuim să credem că viața este infinită. Credem că întotdeauna va exista un mâine pentru a ne îndeplini visele, pentru a spune “te iubesc” sau pentru a o îmbrățișa o ființă iubită. Poate că mâine nu va veni, niciodată nu știm cât mai avem de trăit, așa că bucură-te de fiecare clipă și urmează-ți visele.

Rețete Anticancer, o carte și o poveste de viață plină de speranță

 Au trecut 4 ani și nu mai sunt bolnavă, aceasta contra tuturor pronosticurilor medicinii oficiale. Am reușit să fiu mamă din nou (Odile a rămas însărcinată, spre uimirea tuturor medicilor care au tratat-o, după tratamentele clasice de chimioterapie și a născut un copil perfect sănătos) și sunt plină de energie și de vitalitate. M-am transformat atât interior cât și exterior. Acum sunt mai fericită, mai bucuroasă, pozitivă și mă simt întinerită și mai frumoasă ca niciodată. Trăiesc focalizată asupra prezentului și mă bucur de fiecare moment, de fiecare nouă zi pe care mi-o dăruiește viața și sunt profund recunoscătoare pentru acest dar.

 Relația mea personală cu cancerul a fost specială. Am reușit să învăț din boală și să încep o nouă viață. Această experiență a fost pentru mine minunată și m-am decis să-mi împărtășesc experiența personală și orice informații medicale pe care le-am adunat de-a lungul acestor ani sub forma unui blog misrecetasanticancer.com și a două cărți, Mis Recetas Anticáncer și Mis Recetas de Cocina Anticáncer.

 Dorința mea este aceea de a ajuta și alte persoane care se confruntă cu cancerul, să aduc lumină și speranță pentru procesul de vindecare. Se spune că ceea ce nu se oferă se pierde, iar eu nu doresc ca experiența și cunoașterea mea să se piardă dacă pot ajuta și alte persoane.

Despre autor

 Odile Fernandez este medic de familie și supraviețuitoarea unui cancer de ovar stadiul IV. În prezent locuiește în Spania și este autoarea a 2 cărți: Mis Recetas Anticáncer (Rețetele mele anticancer) și Mis Recetas de Cocina Anticáncer (Rețetele bucătăriei anticancer). Îi puteți consulta articolele pe pagina sa web: misrecetasanticancer.com.

Comentarii   

0 # georgeta samson 04-11-2015 00:32
Am trecut si eu prin aceasta experenra ca a dv; acum doualuni si jumatate, cancer ovarian stadiu trei cu metastaze; eu am refuzat chimioterapia, gindinduma ca si asa voi muri, iar chimioterapia ma ducea cu gindul la o moarte mult mai chinuita; gasisem pe internet o reteta cum ca o femeie din Bosnia Hertegovina se vindecase de cancer endocrin doar cu miere si ghimbir; am folosit aceasta reteta si in doar doua saptamini ma vindeca-sem, ce sa va doresc multa sanatate si multe realizari, sinteti o invingatoare si va felicit ;bravo;
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+1 # Cehan Mihaela 15-12-2015 19:56
Buna seara! Si eu am cancer la san cu metastaze, stadiul 4. Unde gasesc reteta doamnei din Bosnia Hertegovina? Multumesc anticipat. Multa sanatate!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Mai poţi citi din vindecarea emoțională

Despre efectul Nocebo și …

Ce este efectul Nocebo?  Efectul Nocebo constă în a suferi o serie de efecte adverse ca rezultat al așteptărilor negative care ne fac să cr...

Mai mult

Meditația reduce stresul …

Ce este și cum ne afectează stresul?  Știința avansează tot mai mult în cercetările legate de cancer. Recent, au fost publicate rezultatele...

Mai mult

Stresul emoțional și risc…

Cum poate stresul emoțional să crească riscul de cancer de sân?  Multe persoane, dar mai ales femeile se confruntă adeseori cu sentimente d...

Mai mult

8 obiceiuri benefice împo…

Cercetări despre remisia spontană a cancerului  Până în prezent, mai mult de 1.000 de studii medicale au documentat pacienți cu cancer care...

Mai mult

Cancerul și factorii emoț…

Cancerul și emoțiile  Dezvoltarea cancerului depinde de mulți factori: celulari, genetici, ambientali și nu în ultimul rând, emoționali. O ...

Mai mult

Stresul emoțional cronic …

Legătura dintre inflamație, sistemul nervos și tumorile maligne  Doctor Pere Gascon (născut în Barcelona în 1949), este unul dintre cei mai...

Mai mult

Influența minții asupra b…

Despre puterea minții și vindecarea bolilor  Mintea noastră, mai ales dacă este antrenată, ne poate ajuta foarte mult să avem o stare...

Mai mult

Vindecarea emoțională și …

Un remediu eficient contra stresului  În acest articol vă vom arăta, pas cu pas, cum se prepară un remediu natural care ajută la redobând...

Mai mult

Stresul și emoțiile negat…

Ce sunt emoțiile și ce funcții au?  Emoțiile sunt reacții psihofiziologice pe care cu toții le experimentăm zilnic, cu toate că nu suntem î...

Mai mult

Vindecarea prin iubire (I…

Interviu cu dr. Leonard Laskow – continuare  În cartea sa intitulată Healing with love (Iubire tămăduitoare), dr. Laskow ne prezintă, pas...

Mai mult

Vindecarea prin iubire (I…

  Interviu cu dr. Leonard Laskow – partea I  Având la bază douăzeci și cinci de ani de carieră medicală, dr. Leonard Laskow și-a dezvoltat...

Mai mult

Cum se canalizează mânia …

Mânia este o emoție extremă  Doamna Claudia De Angelis, licențiată în psihologie, specialistă în terapie sistemică și meditație și Julia Ec...

Mai mult

Impactul stărilor emoțion…

Impactul stărilor emoționale asupra sănătății  Emoțiile umane - atât cele pozitive, cât și cele negative - au un rol fundamental în viața...

Mai mult

Vindecarea integrală: arm…

Cum să armonizăm corpul cu mintea și emoțiile?  Interviu cu Dr. Eugenio Zampini, specialist în acupunctură  Este important să învățăm să r...

Mai mult

Legătura dintre stres și …

Legătura dintre stres și cancer  Iată în continuare un articol foarte interesant publicat de către Dr. Paul J. Rosch, Președintele Institut...

Mai mult

Emoțiile și cancerul: cal…

Diagnosticul de cancer se poate transforma din dușman în aliat  Există foarte puține fraze în această lume care sunt atât de temut precum “...

Mai mult

Emoțiile și cancerul - mi…

În cadrul acestui articol voi vorbi despre emoții și cancer și despre legătura dintre cancer și stres. Povestea mea  Mă numesc Odile Ferna...

Mai mult