Vindecarea prin iubire (II)

Interviu cu dr. Leonard Laskow – continuare

Vindecarea prin iubire (II)

 În cartea sa intitulată Healing with love (Iubire tămăduitoare), dr. Laskow ne prezintă, pas cu pas, un program medical practic care ne arată cum putem să ne activăm puterea vindecătoare a întregii ființe pentru a ne vindeca pe noi și pe ceilalți. În această carte, dr. Laskow descrie puterea de vindecare a iubirii, a unității și a întregimii.

 Vă prezentăm în acest articol partea a doua a unui interviu realizat cu dr. Leonard Laskow pentru o publicație franceză. Prima parte a articolului o găsiți aici.

 Jurnalist: Ce aplicații terapeutice au descoperirile dumneavoastră?

 Dr. Laskow: De exemplu, atunci când plasăm o persoană într-un așa-numit cerc al iubirii și îi trimitem iubire necondiționată acelei persoane, iar apoi introducem o intenție de vindecare, obținem rezultate de vindecare foarte profunde. De exemplu, un caz este al unui bebeluș de 5 sau 6 luni care avea un picior deformat; l-am vizualizat împreună cu un grup de vindecare cum fugea, cum se simțea bine cu prietenii, etc., iar rapoartele pe care le-am primit ulterior de la medicul său au arătat că într-adevăr s-a produs ceva remarcabil. Aceasta s-a dovedit a fi vindecarea cu energia iubirii.

 Jurnalist: Și totuși, cum puteți explica așa-numitele vindecări miraculoase?

 Dr. Laskow: Conform experienței mele, principalul factor de facilitare a vindecării este iubirea, iubirea necondiționată. Această iubire necondiționată ne aliniază de fapt, cu ordinea naturală și cu armonia din univers. Așa cum a sugerat și Rupert Sheldrake, existența unui câmp morfogenetic și care practic susține tiparul vindecării naturale pentru un organ sau un sistem asupra căruia ne focalizăm, iar când accesăm acel câmp prin iubire și intenție, facilităm procesul de vindecare.

 Ideea de bază este că am putut demonstra în laborator faptul că, atunci când o ființă este într-o stare de iubire coerentă, în acea stare se pot realiza ceea ce se consideră a fi miracole sau lucruri magice. Acum știm că aceasta nu este magie, nu este ceva neapărat miraculos, ci este iubire necondiționată. Iubirea ajută procesul de vindecare și determină ca vindecarea să aibă loc mai rapid, modifică capacitatea de vindecare, iar pe această temă s-au scris foarte multe. Oamenii îmi pot consulta site-ul meu pe internet (laskow.net) și pot accesa secțiunea de cercetări unde pot citi despre toate aceste experiențe de cercetare într-o serie de lucrări.

 Jurnalist: Puteți să ne oferiți un exemplu semnificativ despre un caz în care ați realizat vindecarea prin iubire?

 Dr. Laskow: După ce am avut revelația faptului că munca mea era să vindec prin iubire, episod pe care l-am menționat anterior, aproximativ 9 luni după aceea, eram la o altă conferință și aveam un tânăr coleg de cameră care avea 30 ani și care avea cancer cu metastaze la plămâni și la ambii rinichi. În prima noapte m-am trezit deoarece îl auzeam că nu putea respira și părea că are dureri mari, așadar l-am întrebat dacă îl pot ajuta, iar el mi-a răspuns: „orice poți face doctore”. Deoarece nu aveam niciun fel de medicamente ca să pot să-i alin durerea, m-am așezat spontan pe patul său și mi-am așezat ambele mâini pe pieptul său, iar apoi deasupra capului meu a apărut spontan o sferă aurie de lumină ca soarele, iar o rază de lumină a coborât din creștetul capului până în inima mea, apoi s-a revărsat prin brațe și mâini, iar acest soare a fost apoi recreat între mâinile mele. Doar ținând mâinile pe pieptul său, fără nicio intenție anume, timp de 3-4 minute, tânărul respectiv mi-a spus: „durerea a trecut doctore” și a putut dormi în noaptea aceea. Dimineața, când s-a trezit mi-a spus: „știi doctore, chiar ești un vindecător”. Această întâmplare m-a determinat să-mi încep explorările cu pacienții mei la cabinet, într-un mod selectiv. Așa s-au produs anumite lucruri extraordinare, iar acestea m-au încurajat să merg la laboratoare medicale și să determin ce se producea de fapt în acele cazuri.

 Jurnalist: Ce ne puteți spune despre despre capacitatea noastră naturală de a vindeca?

 Dr. Laskow: În decursul cercetărilor pe care le-am realizat de-a lungul anilor făcând parte din Comisia Științifică consultativă a Institutului Heartmath din California, unul dintre aspectele cele mai importante pe care le-am descoperit a fost relația dintre energia iubirii care provine din inimă și legătura acesteia cu vindecarea și cu îmbunătățirea învățării. Unul dintre aspectele pe care le-am descoperit – așa cum am menționat anterior – a fost acela că conștiența noastră iubitoare este dreptul nostru prin naștere. Așadar, orice persoană are capacitatea de a vindeca și de a se auto-vindeca, într-o măsură mai mare sau mai mică, iar noi am reușit să demonstrăm aceasta.

 Am luat un grup de zece persoane și le-am învățat cum să-și dezvolte focalizarea coerentă a inimii care este câmpul în care se introduce o intenție, iar apoi se obține efectul acelei intenții. Acest lucru se poate măsura cu bacterii, cu celule canceroase, cu apă, cu ADN, etc. și se poate observa impactul în răspunsul de vindecare al oamenilor. Deci grupul de 10 persoane care au fost antrenate în această metodă au reușit cu succes să facă ceea ce intenționaseră.

 Am luat de asemenea 10 persoane care nu fuseseră antrenate în acea metodă, le-am oferit aceeași intenție și nu au putut să realizeze acea intenție, scopul acelei intenții. Așadar, cheia acestui întreg proces nu se referă la faptul dacă o persoană este capabilă din naștere să vindece sau nu, ci dacă este capabilă să acceseze propria iubire și conștiență interioară în acel mod specific.

 Aceasta nu neagă faptul că unele persoane au daruri de vindecare speciale, înnăscute, așa cum există de exemplu, muzicieni foarte talentați, care așa au venit în această lume, cu acest dar. Ceea ce am descoperit, și am antrenat mii de oameni în aceste metode de vindecare, este faptul că dacă o persoană nu este în mod natural talentată pentru a vindeca, însă este foarte focalizată să învețe cum să vindece, acea ființă perseverentă poate ajunge să aibă rezultate mai bune pe termen lung decât cineva care are un dar natural, dar este mai leneșă în a-și dezvolta abilitățile de vindecare.

 Așadar, toată lumea are capacitatea de a vindeca, de fapt trupul știe cum să se vindece singur și nicio vindecare nu ar putea avea loc în lipsa capacității trupului de a se vindeca. Trupul se vindecă pe sine și nu contează dacă iubirea este prezentă sau nu pentru ca corpul să se vindece. De exemplu, poți să fii o ființă nefericită, furioasă, te poți tăia, iar trupul tău tot se va vindeca.

 Deci, vindecarea este inerentă trupurilor noastre și cu toții avem capacitatea de a înlesni procesul de vindecare. Invers, se poate interfera cu procesul de vindecare al trupului, de exempla dacă cineva se taie, iar rana se tot deschide și se murdărește, bineînțeles că procesul de vindecare se poate inhiba.

 Jurnalist: De fapt, cine ne vindecă, Dr. Laskow?

 Dr. Laskow: Uneori oamenii mă întreabă dacă cred în Dumnezeu și dacă cred că Dumnezeu este cel care ne vindecă, iar aceasta chiar este o întrebare îndreptățită. De exemplu, atunci când Carl Jung a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu și a spus că nu crede în Dumnezeu, ci el îl cunoaște pe Dumnezeu pentru că a avut o experiență directă.

 În ceea ce mă privește, și realizând această muncă și predându-le altora timp de mulți ani, am descoperit că acest cuvânt, Dumnezeu are foarte multe sensuri diferite pentru foarte mulți oameni. Astfel, acest cuvânt poate deveni vag și chiar periculos pentru că pentru mulți oameni este și un concept. Există multă energie și multe emoții implicate în favoarea sau în contra acestui concept.

 Eu prefer să folosesc cuvântul Sursa și să afirm pur și simplu că din experiența și cunoașterea mea există o singură sursă, există doar una care se manifestă ca multe și care se revelează ca fiind iubire. Nu există decât o singură sursă, doar una, o unică sursă care apare sub numeroase forme. De asemenea, această unică Sursă reprezintă numeroase căi care în cele din urmă ne conduc înapoi către unitate. Deci, dacă o persoană se conectează la această sursă și o numește Dumnezeul său și invocă acea unică sursă prin noțiunea sau conceptul său propriu de Dumnezeu, prin orice imagine care îl reprezintă pe Dumnezeu, iar acea forță sau energie divină coboară și interacționează cu aspectul pe care acea persoană dorește să-l vindece, aceasta va aduce aspectul pe care este focalizat într-o stare de unitate sau de integrare în tot. În acest mod prefer să abordez subiectul, nu intru în teologie, ci urmăresc să păstrez lucrurile cât mai simple posibil, fără terminologii care se bazează pe religie, cultură sau alte tradiții.

 Jurnalist: Ce anume este Sursa de care amintiți?

 Dr. Laskow: Oamenii mă întreabă adeseori ce este Sursa și pot să afirm că nu este ceva ce poate fi definit sau descris, deoarece se află dincolo de capacitatea minții de a cunoaște sau de a înțelege. Atunci când vorbim despre unitate și spunem că există doar Unul, putem vorbi despre experiența directă a unității, doar dacă există o revenire din unitate și o descriem, atunci vorbim despre aceasta ca despre o experiență, însă este dincolo de experiență, deoarece o experiență vine și pleacă. Unitatea la care ne referim poate fi numită și altfel, însă din păcate folosim cuvinte pentru a indica ceva care se află dincolo de cuvinte, este ca degetul care arată către lună; cuvintele sunt degetul, iar multă lume se concentrează asupra degetului și încearcă că înțeleagă degetul. Însă, ceea ce contează este aspectul către care indică sau arată degetul. Un alt cuvânt potrivit pentru Sursă este „conștiență”, care nu este un cuvânt ușor de tradus, de exemplu, în franceză este tradus prin „conștiință”, dar modul prin care pot descrie eu Sursa este pură conștiență. Atunci când conștiința devine conștientă de sine, aceasta este prima existență: eu sunt conștient.

 Ce se petrece este că mintea analizează Sursa și spune că dacă nu o poate descrie, atunci ea nu există. Aceasta este aroganța minții, dar și funcția ei naturală, de a compartimenta lucrurile și să le pună în cutiuțe și să zică: „asta știu că e așa, iar asta nu e așa.” Tocmai de aceea oamenii folosesc încă din vechime tehnici de meditație pentru a stabiliza mintea și pentru a accesa acel loc liniștit pe care îl numim Sursa, acel loc unde te afli în momentul prezent, despre care putem să spunem că este una cu Sursa. Deci, noi oamenii folosim cuvinte și un limbaj care este structurat astfel încât să ia întregul și să-l separe în subiect și obiect. Însă mintea nu poate să facă aceasta cu Sursa, deoarece ea conține toate lucrurile și se află dincolo de subiect-obiect și dincolo de minte.

 Jurnalist: Puteți să ne oferiți un exemplu de vindecare de la distanță?

 Dr. Laskow: În cadrul seminariilor pe care le susțin, împreună cu participanții creăm un cerc al iubirii coerente la finalul zilei, în care fiecare persoană intră în spațiul interior al inimii sale, își amintește un moment în care a simțit iubire și s-a simțit iubită, apoi evocă un eveniment prezent din viața lor pentru care simt recunoștință sau ceva pentru care simt iubire. Deci se raportează atât la momentul prezent, cât și la timpul trecut pentru a-și reaminti. Simultan, inspiră și expiră prin centrul pieptului, ceea ce activează spațiul subtil al inimii. Apoi, își imaginează că plasează o ființă care are nevoie de iubire și de vindecare în centrul acelui cerc. Bineînțeles că persoana respectivă nu este acolo, ci doar este vizualizată ca fiind în acel loc din inimă.

 Un participant a realizat această metodă pentru mama sa care se afla la o distanță de 2000 km și care avea cancer ovarian și urma un tratament de chimioterapie. În cazul său, chimioterapia nu era eficientă, iar medicii urmau să o trateze cu o chimioterapie mai puternică. Deci au oprit tratamentul inițial de chimioterapie și i-au făcut un test de sânge numit CA125 care măsoară nivelul cancerului ovarian, practic sunt niște markeri care se află în sânge, iar în cazul ei era 400, ceea ce era destul de ridicat. Deci, fără ca ea să știe aceasta, fiul său i-a trimis energia vindecătoare a iubirii, iar în acea săptămână când s-a oprit cu chimioterapia, iar doctorii urmau să înceapă săptămâna următoare, i-au făcut un alt test de sânge CA125, iar valoarea acestuia scăzuse în mod semnificativ. Deoarece medicii nu mai văzuseră așa ceva, i-au adresat pacientei anumite întrebări și au aflat că fiul său i-a trimis acea energie vindecătoare pe parcursul acelei săptămâni, fără ca ea să știe. Doctorii au afirmat că era ceva remarcabil și i-au trimis fiului o scrisoare spunându-i că nu au mai văzut așa ceva și să continue ceea ce făcea.

 Eu însumi am primit o scrisoare de la un doctor despre acest caz și nu a existat nicio explicație medicală referitor la ceea ce se petrecut și de ce. Acesta este doar un exemplu al impactului pe care îl poate avea o vindecare efectuată la distanță. Nu pot afirma că aceasta reușește în 100% dintre cazuri, deoarece există și alți factori implicați în procesul de vindecare, cum ar fi propriile sale sisteme de credință, procesul bolii în sine și alți factori de mediu care au impact asupra bolii.

 Vindecarea este un fenomen foarte complex, dar faptul că uneori funcționează atât de bine este într-adevăr extraordinar. Am menționat anterior cazul cu copilul care avea un picior deformat, iar acest caz a fost de asemenea publicat și s-a produs o modificare atât de radicală, încât chirurgul său ortoped a afirmat că nu mai văzuse astfel de modificări majore până atunci.

 Jurnalist: Prin aplicarea metodelor pe care le-ați descoperit, este vindecarea întotdeauna garantată?

 Dr. Laskow: Trebuie să subliniez faptul că nimic nu este garantat și de aceea în ultimă instanță ne întoarcem la Sursă și afirmăm că vindecarea nu provine de la vindecător, deși prefer termenul facilitator, ci vindecarea provine de la Sursa însăși. Vindecătorul sau facilitatorul este pur și simplu vehiculul acestei energii care trece prin el.

 Jurnalist: Ce ne puteți spune despre vindecătorii autentici și șarlatani? Cum anume putem să-i deosebim?

 Dr. Laskow: Aș putea spune că cea mai importantă parte a acestei întrebări și anume dacă cineva este un șarlatan sau nu este cum poți să știi dacă vindecătorul ales este autentic sau doar pretinde că este.

 Pentru aceasta, cel mai bine este să ai încredere în inima ta, urmează-ți inima, iar dacă ajungi în prezența persoanei respective și te simți iubit de acea persoană, dacă apare un sentiment al compasiunii, al blândeții și al iubirii, acesta este un semn clar că poți urma tratamentul respectiv. Însă dacă nu simți acea iubire, poți să faci cale întoarsă și să pleci, pentru că dacă este vorba de cineva care funcționează doar la nivel mental și spune că poate manipula lumea din punct de vedere mental, atunci aceea este o intenție de a folosi dominarea, puterea, ideea de a manifesta ceva în lume, mai degrabă decât a accesa un sentiment de completitudine, locul său din univers care manifestă în mod organic ceea ce trebuie să fie manifestat prin el.

 Deci este necesar să fiți atenți la persoanele care au o atitudine de întărire a propriului lor ego limitat. O perioadă de timp poate să funcționeze, însă în cele din urmă se va dovedi că este mai puțin folositor în cazul interacțiunii deoarece este o interacțiune dintre un ego și obiectul asupra căruia se concentrează pentru a-și dobândi câștigul și preamărirea de sine. Vă îndemn să vă urmați inima și intuiția referitor la acea persoană, apoi analizați rezultatele și observați dacă acea terapie sau tratamentul funcționează cu adevărat pentru voi. Dacă răspunsul este da, atunci continuați, însă dacă nu funcționează pentru voi, e momentul să plecați. De asemenea, amintiți-vă faptul că aproximativ 30-50% dintre efectele de vindecare pot proveni de la efectul placebo și de la propriul sistem de convingeri. Dacă acea persoană vă aliniază cu un sistem de convingeri care spune că vindecarea se va produce între 30 și 50% dintre persoane vor răspunde la aceasta. Deci este posibil să răspundeți la persoana respectivă printr-un efect placebo, iar aceasta este în regulă.

 Dar totuși, cheia întregului proces este conexiunea de iubire, asigurați-vă de aceasta. Acesta este sfatul meu bazat pe mulți ani de experiență și chiar dacă efectul placebo funcționează, dacă mergeți la un terapeut sau vindecător, alegeți o persoană iubitoare.

 Jurnalist: Subiectul auto-vindecării este unul fascinant, deopotrivă pentru medici, cât și pentru pacienți. Ne puteți oferi mai multe detalii despre acesta?

 Dr. Laskow: Ca medici, unul dintre aspectele de care devenim conștienți foarte repede este acela că trupul se vindecă pe sine însuși. Putem să operăm un pacient, putem să-i oferim antibiotice și alte medicamente, însă știm că noi ca medici depindem în mare măsură de capacitatea naturală a corpului de a se vindeca pe sine. Noi, ca medici, putem să asistăm trupul să se vindece, putem să întărim sistemul imunitar sau putem să facem multe alte lucruri pentru a echilibra sistemul hormonal și sistemul nervos vegetativ, însă știm că ceea ce facem la modul esențial este să asistăm trupul în procesul său de auto-vindecare.

 Pentru unele persoane, atunci când învață vindecarea, țelul este să se vindece pe sine, altfel spus să realizeze auto-vindecări. Auto-vindecarea este bună, însă vă reamintesc faptul că în ultimă instanță vindecarea provine de dincolo de simpla voastră intenție de a vindeca, deoarece vindecare provine de la Sursă. Deci dacă doriți să vă vindecați și sunteți capabili să vă auto-vindecați, este minunat. Dacă nu vă puteți auto-vindeca din diverse motive, poate că sunteți bolnav deja sau sunteți prea bolnav pentru a face aceasta, pentru a acumula energia necesară procesului de vindecare. O parte din procesul de vindecare necesită energie, dar și intenția este foarte importantă, iar apoi este Grația, un alt cuvânt pentru energia divină care se află dincolo de înțelegere și care ne pătrunde.

 Așadar dacă nu aveți suficientă energie pentru a vă auto-vindeca, atunci este chiar necesar să acceptați ajutorul cuiva care poate accesa și transmite energia vindecării, împreună cu Grația și intenția. În acest sens, nu mai este important dacă faceți o auto-vindecare sau dacă aceasta provine de la altcineva în aparență.

 Acest aspect este important doar dacă aveți nevoie să oferiți propriului ego o ocazie să se exacerbeze și să-și crească importanța de sine, deoarece voi înșivă faceți vindecarea în loc să o primiți de la altcineva. Dacă acesta este obiectivul vindecării, atunci faceți așa, însă de oriunde ar veni darul vindecării, dacă este unul autentic, iar rezultatul este vindecarea, acceptați-l pur și simplu.

 Ceea ce consider că este important este să îndrăzniți să vă oferiți darul iubirii de sine, să vă iubiți pe voi înșivă necondiționat înseamnă să vă acceptați în mod total așa cum sunteți. Dacă puteți realiza aceasta, veți ajunge la o vindecare mai profundă decât o simplă vindecare fizică, este o vindecare atât a rănilor emoționale, dar și a rănilor mentale, care pot să fie așa-numitele credințe false sau interpretările, aversiunile și atașamentele, judecățile răuvoitoare referitoare la noi înșine și la ceilalți.

 Dacă vă puteți iubi pe voi înșivă și vă puteți accepta în mod complet exact așa cum sunteți, dacă vă puteți ierta pentru toate lucrurile și faptele lipsite de iubire pe care vi le-ați făcut vouă înșivă sau altora, pentru care vă simțiți vinovați sau de care vă este rușine, iar apoi pur și simplu să vă desprindeți de toate acestea, astfel încât ceea ce rămâne să fie energia simplă și pură a iubirii pe care o aveți pentru voi înșivă, aceasta este o mare vindecare.

 Este o vindecare care vă va aduce în starea de completitudine. Veți experimenta unitatea cu conștiința universală când veți reuși să realizați aceasta. Iar ceea ce veți simți va fi pace, bucurie interioară, indiferent care ar fi starea corpului vostru fizic, veți simți un sentiment de libertate și bineînțeles, o iubire care va iradia din voi către tot ceea ce este în jurul vostru. Atunci când puteți începe să vă iubiți pe voi înșivă, veți putea intra în contact cu acel sentiment al sinelui vostru nemuritor, acea parte din voi care nu s-a născut și nu va muri niciodată.