Vindecarea prin iubire (I)

Interviu cu dr. Leonard Laskow – partea I

Vindecarea prin iubire (I) Având la bază douăzeci și cinci de ani de carieră medicală, dr. Leonard Laskow și-a dezvoltat în timp un simț al modului în care boala poate fi tratată, în mod eficient, pe cale medicală. În viziunea sa, medicul nu face decât să trateze, însă adevărata vindecare o realizează Natura, deoarece impulsul natural al vieții este de a se autovindeca, de a redeveni un întreg.

 În cartea sa intitulată Healing with love (Iubire tămăduitoare), dr. Laskow ne prezintă, pas cu pas, un program medical practic care ne arată cum putem să ne activăm puterea vindecătoare a întregii ființe pentru a ne vindeca pe noi și pe ceilalți. În această carte, dr. Laskow descrie puterea de vindecare a iubirii, a unității și a întregimii.

 Vă prezentăm în acest articol un interviu realizat cu dr. Leonard Laskow pentru o publicație franceză.

 Jurnalist: Cum anume ați ajuns să vindecați cu ajutorul iubirii?

 Dr. Laskow: Fiind captivat de ideea că ne putem direcționa capacitățile de vindecare, pentru a provoca rezultate previzibile și pozitive, care să poată fi repetate, mi-am început cercetările în domeniul vindecării. De-a lungul anilor am început să realizez o muncă de vindecare, iar în general, oamenii sunt interesați cum am ajuns la asta.

 În timpul unei meditații profunde am avut revelația că menirea mea era să ajut oamenii să se vindece cu ajutorul iubirii, însă în acea perioadă a vieții mele încă nu știam ce înseamnă acest lucru, dar știam că este adevărat. Apoi, de-a lungul anilor, am descoperit ce anume însemna aceasta și am început să realizez o muncă selectivă cu pacienții la cabinetul meu și se produceau ceea ce am putea numi miracole.

 Jurnalist: Ați validat din punct de vedere științific descoperirile dumneavoastră?

 Dr. Laskow: Desigur. Ca urmare a acestor experiențe, am decis să merg în laboratoarele mai multor universități din zona unde locuiam – San Francisco – și să explorez ce anume se producea în domeniul vindecării. Acea revelație a fost că munca mea consta în vindecarea prin iubire, însă ce era mai exact această iubire ce era responsabilă pentru vindecare?

 Am mers în laborator și am început să cercetez inițial pe culturi de bacterii, iar ulterior cu celule canceroase care creșteau în culturi de țesuturi. Ceea ce am descoperit în cazul vindecărilor realizate cu pacienții mei era faptul că existau foarte multe variabile implicate în vindecare. De exemplu, efectul placebo, care acționează pozitiv: mai precis, dacă un pacient primește o pilulă de zahăr sau o injecție cu o soluție salină și i se spune că este un medicament, aproximativ 30-50% dintre pacienți vor răspunde în mod pozitiv la acest tratament.

 Jurnalist: Ce rol a avut credința în studiile și descoperirile dumneavoastră medicale? Dar intenția?

 Dr. Laskow: Am considerat că este important să merg în laboratorul de cercetare și să descopăr ce anume se petrecea în interacțiunea dintre mine și pacienții mei, deoarece știam că era ceva mai mult decât o simplă credință. Era dincolo de credință, era o interacțiune între conștiința mea și conștiința celor cu care lucram pentru vindecare. Dar cum puteam să determin aceasta? Tocmai de aceea am început să lucrez la început cu bacteriile, de exemplu cu Salmonella care așa cum se știe produce dizenteria în cazul oamenilor.

 Intenția mea când am început să lucrez cu bacterii a fost să le reduc rata de creștere prin intermediul intenției. Am observat la microscop un vas Petri care conținea bacteriile la începutul acestei explorări, iar dintr-odată am avut ceea ce s-ar putea numi o epifanie. Ca să fiu mai explicit, am simțit că acele bacterii aveau același drept de a exista la fel ca și mine, deoarece au fost create de aceeași Sursă care m-a creat și pe mine, de același Creator ca și mine și aveau același drept să fie prezente ca și mine, cu deosebirea că din perspectiva mea umană îi numesc agenți patogeni și produc ceea ce numesc boală.

 Însă acel salt, acea acceptare totală a prezenței lor a determinat o modificare în mine, iar această conștientizare a făcut să cadă toate condiționările pe care le dobândisem pe parcursul formării mele, pur și simplu au dispărut în acel moment și am acceptat în mod total și necondiționat existența acelor bacterii. Iar când aceasta s-a produs, conștiința mea a început să vibreze pe aceeași frecvență cu conștiința acelor bacterii. În esență, pot să afirm că eram ca două diapazoane pe aceeași frecvență și am devenit una din punct de vedere energetic.

 Atunci când am introdus o intenție în acest câmp unificat al conștiinței am descoperit după aceea că puteam să le reduc rata de creștere cu 50%. Așadar, mi-am dat seama că atunci când am acceptat existența acelor bacterii în mod necondiționat, aceasta este un alt mod de a exprima iubirea necondiționată, deoarece atunci când suntem acceptați necondiționat exact așa cum ești, fără nicio excepție, ceea ce vei simți este că ești iubit. Atunci am ajuns să înțeleg ce era această revelație, mai exact iubirea este acceptarea necondiționată a ceea ce este și este și adevărul. Deci în ultimă instanță, iubirea și adevărul sunt una.

 Jurnalist: Ce ne puteți spune despre primele experiențe în ceea ce privește vindecarea cu ajutorul iubirii?

 Dr. Laskow: Am continuat să explorez și alte aspecte ale iubirii cu bacteriile, iar acesta este un subiect foarte vast. Pot să afirm că am descoperit că dacă de exemplu, puneam cantități din ce în ce mai mari de antibiotice într-o serie de eprubete care conțineau bacterii, iar intenția mea era să protejez toate formele de viață din soluție, am ajuns la o acceptare iubitoare, așa cum mai experimentasem anterior, a acelor bacterii, am ajuns la o unitate la nivelul conștiinței. Astfel, am descoperit că o intenție iubitoare putea proteja bacteriile de efectul mortal al antibioticelor, în timp ce grupul de control a fost practic distrus odată cu folosirea antibioticelor. Așadar, iubirea era o forță reală, nu doar un subiect pentru mistici și poeți, nu era doar iubirea sentimentală din filme. Această iubire este doar o reflexie palidă a unei iubiri mai profunde, necondiționate, de care noi toți suntem conștienți la un nivel foarte profund.

 Pot să afirm că această descoperire mi-a transformat viața, deoarece am ajuns să înțeleg ce însemna de fapt să vindec prin iubire. Ulterior, am început să fac cercetări și în alte mari universități pe tema creșterii celulelor canceroase în culturile de țesut și am explorat diferite intenții. Impactul unor diferite intenții asupra creșterii celulelor canceroase și de asemenea am explorat relația dintre o intenție-gând și o intenție-imagine. Aceasta a fost de asemenea o experiență foarte interesantă și fascinantă.

 După ce am realizat toate aceste cercetări, mi-am dat seama că pentru mine sosise momentul să-mi părăsesc cabinetul din San Francisco și să mă dedic vindecării și să dezvolt tehnologii care să pună în aplicare ceea ce descoperisem în cadrul studiilor și testelor de laborator. Ulterior am lucrat cu ADN-ul și am reușit să derulez și să rulez înapoi ADN-ul. De asemenea, am lucrat cu apă și am putut să modific structura apei și am descris această procedură prin intermediul unor tehnici științifice. Apoi am dezvoltat un sistem de vindecare pe care l-am numit „vindecare holo-energetică”, adică vindecare cu energia totului.

 Jurnalist: Dar despre importanța unității și a inimii?

 Dr. Laskow: Oamenii sunt în general interesați de modul în care ADN-ul se poate derula și rula din nou, de modul în care structura apei poate fi utilizată prin folosirea intenției, dar nu doar prin intenție. Am descoperit astfel care era secretul pentru mine, iar secretul era o conexiune cu iubirea. Iar când vorbim despre o conexiune cu iubirea, aceasta înseamnă de fapt că există o conștiență a unității cu obiectul concentrării. Ca să fiu mai explicit, există o dorință de a fuziona cu obiectul conștientizării, astfel încât să nu mai existe nicio separare, deoarece separarea este doar o aparență, un punct de vedere, o iluzie.

 Când o persoană devine conștientă de acest aspect, devine una cu obiectul fuziunii. În virtutea propriei conștiințe, oamenii au o putere de dominare asupra conștiinței pe care se focalizează, deoarece ei devin conștienți de unitate, iar acea conștiință dorește să se deplaseze către unitate.

 Așadar, când am început aceste cercetări, am apelat la laboratorul unui grup din California numit „Institutul Heartmath”. Înainte de a contacta acești cercetători m-am concentrat asupra inimii mele, mai exact asupra inimii energetice din centrul pieptului.

 Îmi amintesc de unele sentimente minunate pe care le-am avut și care mi-au deschis inima. Există diferite metode pentru a realiza această deschidere, însă pentru mine motivul a fost o amintire despre fetița mea, un moment când ne jucam împreună, iar aceasta mi-a deschis inima. Este doar un exemplu de sentiment benefic.

 Când această deschidere a inimii apare, se produce ceva foarte interesant la nivelul electrofiziologiei corpului, iar energia care provine din inimă devine coerentă. În mod obișnuit, frecvențele care provin din centrul inimii sunt - am putea spune – haotice, de fapt sunt variabile, iar acest aspect este demn de a fi luat în considerare. Însă ceva interesant se petrece atunci când chiar simțim iubire în inimă sau unele dintre frecvențele iubirii, cum ar fi grija profundă, compasiune, iertare. Aceste frecvențe încep să se grupeze împreună și să devină în coerență de fază una cu alta, deci devin coerente.

 De exemplu, un laser este lumină coerentă, iar când lumina devine coerentă, energia sa se multiplică la pătrat, deci este mult mai puternică. Tocmai de aceea, o rază laser poate fi folosită pentru a străpunge oțelul, de exemplu. Deci, de fapt, atunci când simțim o iubire autentică, devenim asemeni unui laser, iar dacă introducem o intenție în acel câmp tip laser, puterea sa crește extraordinar de mult.

 Jurnalist: Știu că ați realizat și anumite teste pe ADN. Ne puteți oferi mai multe detalii în acest sens?

 Dr. Laskow: Într-o stare de conștiență iubitoare, m-am focalizat asupra ADN-ului care provine din placenta umană, într-o formă de pudră, dizolvat într-o soluție cu o concentrație specifică, iar o lumină este focalizată asupra sa printr-un instrument numit spectrofometru în ultraviolete care are o anumită configurație precum o semnătură sau o amprentă care îi este caracteristică.

 În general, lumea știe că ADN-ul are două lanțuri numite dublu helix, iar acestea conțin la modul esențial amprenta genetică, iar aceste lanțuri sunt ținute împreună de legături de hidrogen. Prima mea intenție, fiind în starea de iubire, a fost aceea de a tăia legăturile de hidrogen, apoi ADN-ul a început să se separe, iar aceasta a trecut prin spectrofotometru și am observat că a apărut o modificare în configurație. Astfel, am reușit să inversăm procesul prin încălzirea ADN-ului, care l-a determinat să se deruleze și am putut să vindecăm ADN-ul rulându-l la loc, folosind o intenție inversă. Cheia acestui proces a constat să intru în rezonanță iubitoare cu acesta, iar apoi să introduc intenția respectivă.

 Jurnalist: Cum se poate aplica aceasta la modul practic?

 Dr. Laskow: Cel mai extraordinar aspect este acela că îi putem învăța pe oameni cum să realizeze aceasta. Bineînțeles, pentru ca o celulă să se duplice, ADN-ul trebuie să se deruleze, însă pentru a împiedica o celulă să se reproducă, vom face aceasta rulând la loc ADN-ul. De fapt, am putut să demonstrăm aceasta în cadrul unuia dintre laboratoarele universitare prin intermediul absorbirii timinei radioactive care este unul dintre componentele aminoacizilor ADN-ului. Așadar am măsurat absorbția timinei radioactive în nucleul acestor celule canceroase în creștere, iar apoi am comparat cu grupurile de control.

 Când am lucrat cu celulele canceroase am putut să le reducem rata de creștere cu aproximativ 40% față de grupurile de control sau să le creștem rata de creștere cu 15% dacă am intenționat aceasta. Derularea și rularea ADN-ului este unul dintre mecanismele cu care realizăm aceasta. Doresc să subliniez faptul că a fost foarte incitant pentru noi cercetătorii că am reușit să-i învățăm pe oameni să realizeze aceasta, deoarece natura noastră esențială este conștiența iubitoare, care adeseori se ascunde de noi prin condiționări timpurii, experiențe din copilărie, experiențe din uterul matern, diverse considerente legate de societate, etc. Însă, odată ce reușim să dizolvăm aceste văluri care ne ascund lumina interioară a conștienței iubitoare, vom putea avea acces din nou la această iubire care ne conectează cu tot ceea ce există într-un mod care ne aduce în starea de unitate și determină ca orice intenție sau rugăciune mai puternică. La modul esențial, rugăciunea este și ea o intenție.

 Jurnalist: Ce ne puteți spune despre cercetările dumneavoastră referitoare la apă?

 Dr. Laskow: Am început să lucrăm în laborator cu apa, încă din anul 1990, cu mult înainte ca dr. Emoto să devină celebru grație descoperirilor sale. Am descoperit că ne puteam concentra asupra apei și puteam încărca apa cu energia iubirii, iar apoi puteam măsura o modificare la nivelul unghiului legăturii dintre atomul de oxigen și cel de hidrogen care se modifica de la 105 la 109, iar aceasta modifica aciditatea, tensiunea superficială și solubilitatea.

 În cadrul seminariilor pe care le susțin, facem aceste experimente cu vin sau cu apă. Grupul se focalizează pe un decantor de vin, deci mai întâi vinul dintr-o sticlă este turnat în două decantoare, ne focalizăm asupra unui decantor, iar pe celălalt îl punem deoparte și trimitem energia iubirii asupra decantorului ce conține vinul plasat în centrul încăperii. Este uluitor când se constată cum buchetul și gustul vinului este atât de diferit față de vinul care nu a fost încărcat. De asemenea, realizăm același lucru și cu apa. Aspectul cel mai interesant în ceea ce privește această aplicație efectivă este că nu e doar un truc magic: așa cum se știe, corpul uman conține aproximativ 70% apă.

 Partea a 2 a articolului o găsiți aici.