Remedii anti-cancer

Vitamina C, remediu contra cancerului (II)

Scris de Ayurvedic Medica

Vitamina C, remediu contra cancerului (II)

Vitamina C, remediu contra cancerului (II) Dr. Ronald Hunninghake (Statele Unite) este un expert în studiul acestei vitamine și este recunoscut pe plan internațional. Debutul său în acest domeniu de cercetare s-a produs acum 22 ani când i s-a alăturat doctorului Hugh Riordan, care a condus o cercetare privind administrarea vitaminei C pe cale intravenoasă (abreviere IV) la pacienți având cancer.

Experiența doctorului Hunninghake cu Vitamina C ca remediu contra cancerului și bolilor infecțioase

 Dr. Riordan a realizat un proiect de cercetare care a avut o durată de 15 ani și care a fost numit RECNAC (de fapt, cuvântul cancer citit invers). Cercetările sale asupra culturilor de celule au arătat că vitamina C era citotoxică în mod selectiv cu celulele canceroase.

 Împreună, dr. Hunninghake și dr. Riordan au condus aceste studii care au fost realizate pe o serie de pacienți care se aflau în etapa 3 sau 4 de cancer.

 “S-a descoperit faptul că administrarea vitaminei C pe cale intravenoasă este foarte benefică,” afirmă dr. Hunninghake. “Aceasta nu este considerată ca fiind o terapie independentă pentru tratarea cancerului, însă este o completare perfectă pentru orice tip de terapie pe care o primește pacientul cu cancer. Dozele ridicate de vitamina C ajută la reducerea efectelor secundare ale terapiilor și îmbunătățesc calitatea vieții în cazul pacienților bolnavi de cancer. De fapt, până în prezent, s-au realizat două studii care demonstrează modul în care terapia cu vitamina C îmbunătățește calitatea vieții.”

 Cancerul poate fi o boală mortală, iar majoritatea pacienților care au cancer se confruntă cu depresie, dureri și o oboseală acentuată – toți acești factori pot face ca tratamentul să fie și mai dificil.

 Toate acestea sunt însă semne de scorbut, care este rezultatul deficienței de vitamina C, iar dacă se verifică nivelele de vitamina C la pacienții care au cancer, în special la pacienții care au cancer în stadiu avansat, majoritatea dintre aceștia, dacă nu chiar toți, au deficiență majoră de vitamina C, afirmă dr. Hunninghake.

 “Unul dintre efectele pe care le are de vitamina C administrată pe cale intravenoasă este acela că ameliorează imediat simptomele de scorbut,” precizează dr. Hunninghake. “Astfel, pacienții încep să se simtă mai bine, nu mai au nevoie de medicamentele contra durerilor și își recapătă pofta de mâncare. Starea lor de dispoziție se îmbunătățește de asemenea.”

 Totuși, vitamina C este cunoscută mai ales datorită beneficiile sale în cazul bolilor infecțioase.

Iată ce a afirmat Dr. Hunninghake în această privință:

 “Cu siguranță, oricine se confruntă cu gripa, răcelile, oboseala cronică sau orice o infecție virală, trebuie să folosească vitamina C. Dr. Levy a scris cartea numită “Curing the Incurable” (trad: “Vindecarea bolilor incurabile”) care este într-adevăr fantastică și care vorbește despre folosirea vitaminei C pentru controlul bolilor infecțioase și al toxinelor. Astfel încât fără îndoială, vitamina C administrată pe cale intravenoasă folosește atât pentru tratarea bolilor infecțioase, cât și a cancerului.”

 Un exemplu perfect al puterii curative a acestei vitamine antioxidante este cazul dramatic al lui Allan Smith, care s-a îmbonăvit grav de gripă porcină și care a fost salvat de la un pas de moarte datorită folosirii unei combinații dintre vitamina C administrată atât intravenos, cât și oral. (În mod curios, în prezent, Allan Smith este vindecat și de cancerul care i-a fost diagnosticat în timp ce era tratat în spital de gripa porcină…)

De ce Vitamina C nu este o strategie de tratament adoptată la modul general?

 Dr. Hunninghake explică următoarele aspecte:

 “Sunt sigur că în acest caz converg mai mulți factori. În primul rând, majoritatea persoanelor consideră că vitamina C este doar o simplă vitamină. În termeni generali, Vitamina este definită ca o cantitate mică de substanță de care avem nevoie pentru a preveni afecțiuni precum scorbutul, în cazul precis al vitaminei C. Însă aici vorbim de ceva având un rang farmacologic.

 Putem să înțelegem cu adevărat efectele vitaminei C cercetând documentele lui Irwin Stone care a scris “The Healing Factor” (Factorul vindecării), care este o carte extraordinară a anilor 70 și care tratează subiectul vitaminei C.

 Autorul semnalează în această carte faptul că în cazul animalelor, atunci când sunt bolnave, crește în mare măsură producerea vitaminei C în ficat și în rinichi. Însă ființele umane și primatele au pierdut această abilitate. Oamenii încă mai au gena care produce enzima L-gulonolactona oxidază care transformă glucoza în vitamina C, însă aceasta nu mai este funcțională. Tocmai de aceea trebuie să obținem vitamina C din altă parte, respectiv din alimentație.

 De aceea, eu întotdeauna asociez dozele ridicate de vitamina C cu o modalitate naturală de soluționare a crizelor de sănătate. Totuși, această noțiune încă nu există în gândirea convențională medicală.”

Metode de administrare și dozele recomandate de vitamina C

 Există două metode principale de administrare a vitaminei C, pe cale orală, repectiv pe cale intravenoasă.

 În ceea ce privește dozele tipice de vitamina C administrată pe cale intravenoasă, protocolul intravenos Riordan recomandă o doză inițială de 15 grame.

 Totuși, primul lucru care trebuie făcut este verificarea nivelelor de G6PD (glucoză-6- fosfat deshidrogenază).

 În cazul cancerului, cercetarea originală a doctorului Riordan sugerează faptul că este nevoie de un nivel de vitamina C în sânge de aproximativ 300-350 mg/dl, cu scopul de a atinge citoxicitatea selectivă. La rândul său, Dr. Hunninghake afirmă că nivelele în sânge de vitamina C de aproximativ 250 mg/dl pot fi suficiente pentru a avea un efect anticancerigen.

Dr. Hunninghake oferă următoarele explicații:

Vitamina C, remediu contra cancerului (II) “De exemplu, dacă am verifica în mod aleator nivelele de vitamina C ale unei persoane oarecare, nivelele din sânge ar fi de 1mg ml/dl dacă această persoană are o alimentație destul de echilibrată. Însă dacă această persoană are mai puțin de 0.6 mg/ dl de vitamina C în sânge, atunci avem un caz de scorbut cauzat de o carență de vitamina C.

 Însă noi vorbim de un nivel de saturație post administrare intravenoasă de vitamina C, de exemplu între 25 și 50 grame de vitamina C pe cale intravenoasă timp de o perioadă de aproximativ 90 minute, adică un nivel situat între 200 și 300. Așadar vorbim de 200 până la 300 de ori mai mult decât cantitatea normală de vitamina C pe care o avem în mod normal în sânge cu condiția să avem o alimentație echilibrată.”

 Este important să înțelegem că aceste nivele extrem de ridicate sunt în realitate folosite doar pentru tratarea cancerului și a bolilor infecțioase și nu pot fi utilizate zilnic pentru menținerea sănătății în general. Aceasta se datorează faptului că vitamina C, care este un antioxidant, începe să aibă un efect pro-oxidant la aceste nivele extreme. În mod curios, acest efect pro-oxidant ar putea fi în realitate responsabil de proprietățile anticancerigene ale vitaminei C.

Iată ce afirmă referitor la aceasta dr. Hunninghake:

 “În cadrul celei de-a doua întâlniri anuale Riordan IVC și a Conferinței despre Cancer care a avut loc acum câteva luni în Japonia, Dr. H. Chen împreună cu Mark Levine au realizat o prezentare despre dozele ridicate de vitamina C ca sursă pentru crearea peroxidului de hidrogen în spațiul extracelular din jurul celulelor tumorale.

 Se consideră că acest peroxid de hidrogen sau efectul pro-oxidant al vitaminei C este cel care determină proprietățile antitumorale ale vitaminei C. De fapt, tocmai acest efect pro-oxidant este cel care ajută corpul să combată bolile infecțioase.”

Recomandări despre Vitamina C administrată oral

 Cea mai recentă versiune despre suplimentarea orală cu vitamina C este vitamina C lipozomală și care a devenit cunoscută datorită doctorului Thomas Levy, care în mod cert este unul din pionierii din acest domeniu.

 Vitamina C lipozomală ajută la evitarea multora dintre complicațiile relaționate cu vitamina C tradițională sau acidul ascorbic, iar conform doctorului Levy, în acest mod se pot obține concentrații intracelulare mult mai ridicate.

 “Consider că vitamina C lipozomală poate fi folosită ca o completare la administrarea vitaminei C pe cale intravenoasă. Majoritatea persoanelor au folosit doar vitamina C pe cale intravenoasă o dată sau de două ori pe săptămână. Se pot folosi 6 grame de vitamina C lipozomală pe cale orală fără a avea tulburări gastrointestinale”, afirmă dr. Hunninghake.

 De asemenea, există și alte formule de vitamina C pe piață, precum formulele tamponate de ascorbat de sodiu. Aceste formule tamponate sunt eficiente și nu cauzează tulburări gastrointestinale relaționate cu acidul ascorbic convențional.

Frecvența dozelor de vitamina C poate face diferența

 Un alt factor care trebuie luat în considerare este frecvența dozelor de vitamina C administrată pe cale orală.

 Dr. Steve Hickey, cel care a scris cartea intitulată “Ascorbate” (trad: Ascorbatul), a demonstrat faptul că dacă se administrează vitamina C foarte frecvent în timpul zilei, se pot atinge nivele plasmatice mult mai ridicate. Chiar dacă de exemplu, rinichii tind să elimine mai rapid vitamina C, luând-o din oră în oră sau din două în două ore, veți putea menține nivelele plasmatice mult mai ridicate decât dacă luați doar o doză pe zi.

 Există unele persoane, în principal din domeniul naturist, care consideră că pentru a fi într-adevăr eficient, acidul ascorbic ca atare nu este suficient, ci este nevoie de o combinație de acid ascorbic cu alți micronutrienți relaționați precum bioflavonoizi și alți compuși.

Dr. Hunninghake este la rândul său de acord cu toate acestea:

 “Fără îndoială că aceasta este cea mai bună modalitate de a obține vitamina C. De fiecare dată când puteți să o luați din alimente, aceasta este cea mai bună variantă. Alimentele sunt esențiale pentru corp pentru menținerea unei funcționări celulare optime.

 Însă atunci când sunteți bolnav, puteți folosi nutrienți în doze ortomoleculare pentru a obține efectele pe care nu le puteți obține doar prin consumul alimentelor. În general, persoanelor care sunt sănătoase și doresc să se mențină astfel, le recomand folosirea vitaminei C care are bioflavonoizi și alți co-factori relaționați.”

 În ceea ce privește obținerea vitaminei C din alimente, luați în considerare faptul că cu cât sunt mai colorate alimentele, cu atât mai mulți bioflavonoizi și carotenoizi conțin acestea. Consumul alimentelor colorate (multe legume și fructe proaspete) ajută la obținerea acestora în mod natural prin sinergismul fitonutrienților necesari pentru menținerea unei sănătăți optime.

 Una dintre modalitățile cele mai ușoare de a vă asigura un consum suficient de legume și fructe este prin sucurile proaspete preparate în casă. De asemenea, o altă metodă foarte ușoară de a vă bucura de beneficiile unui băuturi bogate în vitamina C este apa caldă cu lămâie consumată dimineața, pe stomacul gol (consumați zilnic un pahar de apă călduță în care ați stors sucul de la o lămâie).

Considerații finale

 În loc de concluzii, Dr. Hunninghake afirmă următoarele:

 “Dacă doriți să tratați cancerul, nu puteți să vă bazați pe o modalitate unică. Cu toate că în clinica noastră ne focalizăm asupra tratamentelor cu vitamina C administrată pe cale intravenoasă, măsurăm de asemenea și nivelele de nutrienți din organism. Dorim ca persoanele pe care le tratăm să își revalueze alimentația. Le recomandăm să folosească metode de detoxifiere, să facă exerciții fizice în mod regulat, să doarmă bine și să-și îmbunătățească relațiile personale, deoarece toți acești factori pot avea un impact important în vindecarea cancerului.”

 Dovezile medicale actuale susțin faptul că vitamina C administrată pe cale intravenoasă are un mare potențial ca și completare la tratamentul convențional contra cancerului și care poate fi extrem de benefic, fără să aibă practic niciun risc.

 Dacă doriți mai multe informații despre folosirea vitaminei C ca și completare a unui protocol contra cancerului, vizitați site-ul RiordanClinic.org, unde veți găsi protocolul IVC Riordan. Acest site conține totodată un număr mare de articole de cercetare despre efectele vitaminei C asupra vindecării cancerului.

 Dr. Hunninghake a realizat de asemenea un documentar despre modul în care vitamina C combate cancerul și care este disponibil pe HealthHunterOnline.org.

Categorie: