Plante medicinale care combat cancerul (II)

 Plantele medicinale luptă eficient împotriva cancerului

Plante medicinale care combat cancerul (II) De mii de ani, plantele medicinale au fost folosite ca remedii pentru tratarea diverselor boli. De fapt, multe medicamente folosite în tratamentele de chimioterapie sunt derivate din plante. Vă prezentăm în continuare principalele plante medicinale care pot fi utilizate pentru tratarea cancerului, sub îndrumarea unui medic fitoterapeut competent. 

10. CUIȘOARELE (Syzygium aromaticum sau Eugenia caryophyllata)

 Cuișoarele sunt de fapt bobocii uscați ai unui arbore originar din Indonezia, India, Pakistan, Sri Lanka, Madagascar și Zanzibar, iar uleiul esențial de cuișoare a fost studiat în numeroase rânduri datorită proprietăților sale de a stimula funcția imunitară, care sunt relaționate și cu prevenirea cancerului. 

 Conform Ghidului Practic al Asociației Americane de medicamente și remedii naturiste, se pare că uleiul de cuișoare are proprietăți antioxidante și este un potențial agent anticancerigen. Uleiul esențial de cuișoare are cea mai mare concentrație de compuși antioxidanți decât orice alt ingredient unic testat de ORAC (Oxygen Radical Absorbing Capacity – capacitatea radicală de absorbție a oxigenului). 

 De asemenea, în conformitate cu studiile întreprinse de Societatea Americană de cercetare a cancerului, conținutul ridicat de antioxidanți al uleiului de cuișoare indică faptul că acesta este un puternic furnizor de antocianine, care pot inhiba creșterea tumorilor și a celulelor canceroase existente.

11. DEGEȚELUL ROȘU (Digitalis purpurea)

 În prezent există câteva studii medicale care au evidențiat acțiunea anticancerigenă a acestei plante medicinale, degețelul roșu. Două varietăți ale acestei plante, mai exact, Digitalis lanata Ehrh. și Digitalis purpurea L. (Plantaginaceae), au fost studiate în ceea ce privește citotoxicitatea in vitro după extragere și fracționare (izolare polipeptidică) și s-au remarcat datorită potențialului lor antitumoral. 

 În anul 2003, un studiu medical realizat de către cercetătorii spanioli a demonstrat acțiunea citotoxică a extractului derivat din frunzele de D. purpurea ssp. heywoodii contra liniilor celulare de cancer uman. Acest studiu a evidențiat o acțiune citotoxică ridicată a extractelor utilizate de degețel roșu (IC50 0,78 la 15 mg / ml), în particular extractul metanolic, ce conține glucozide steroide (derivați de gitoxigenină). 

 Acteozida, care este un glucozid care poate fi izolat din frunzele de degețel roșu, are un efect hepatoprotector contra aflatoxinei B1, o toxină. De asemenea, acteozida din această plantă medicinală inhibă citotoxicitatea cauzată de această toxină, ceea ce o determină să fie un agent chimiopreventiv potențial.

12. DRACILA (Berberis vulgaris)

 Dracila a fost utilizată în Ayurveda (medicina tradițională indiană) de mai bine de 2.500 ani. Această plantă medicinală este utilizată mai ales pentru tratarea febrei, a diareei, a grețurilor, durerilor de stomac și a stărilor de oboseală, însă recent dracila a fost recunoscută și ca o plantă care luptă contra cancerului. 

 S-a descoperit că dracila are puternice proprietăți antioxidante, anti-inflamatorii și antibiotice și se utilizează în amestec cu planta numită goldenseal, deoarece ambele au o compoziție chimică similară.

 Studiile medicale moderne au indicat faptul că dracila susține funcția imunitară și reduce hipertensiunea, iar conform tradiției ayurvedice, aceasta este eficientă contra tumorilor de ficat. Rezultatele unui studiu medical realizat în Taiwan a arătat că atunci când se administrează în doze ridicate pacienților cu cancer hepatic, berberina - un alcaloid puternic care se găsește în dracila – poate induce apoptoza (moartea programată) a celulelor canceroase. De asemenea, dracila a fost unul dintre ingredientele din formula pe bază de plante numită Hoxsey și care a fost comercializată pentru prima oară ca remediu contra cancerului în anul 1919.

13. ECHINACEEA (Echinacea augustifolia)

 Echinaceea este o altă plantă cunoscută care ajută la îmbunătățirea funcției sistemului imunitar și care este foarte utilă în primul rând pentru tratarea răcelii și a gripei. Această plantă medicinală este indicată pentru prevenirea sau vindecarea bolilor infecțioase atunci când sistemul imunitar este slăbit.

 De asemenea, echinaceea are puternice proprietăți antibacteriene, antifungice și antivirale. În prezent, există anumite studii care au evidențiat capacitatea acestei plante de a combate tumorile cerebrale, datorită faptului că are anumite proprietăți care cresc nivelele anumitor celule imunitare din corp. Cercetătorii au evidențiat faptul că echinaceea este eficientă pentru prevenirea cancerului de piele. În prezent, echinaceea se administrează adeseori pacienților cu cancer ca supliment la tratamentul urmat.

14. GENȚIANA (Gentiana triflora)

 Gențiana a fost identificată ca fiind un agent anticancerigen de către compania PrevPharma, care, conform paginii sale web, "are ca scop crearea unei calități ridicate a materialelor biologice procesate prin intermediul evaluării bazate pe dovezile din domeniul medicinii preventive contra cancerului, pe problemele relaționate cu cancerul și sindromul metabolic". 

 Rezultatele probelor in vitro (efectuate pe celule tumorale umane) au indicat faptul că extractul de rădăcină de gențiană are o acțiune antiproliferativă. Anterior-Pharma a inițiat o strategie pentru crearea unui medicament antitumoral care să conțină componenta antitumorală din extractul de gențiană și derivatele sale. Acest medicament se prescrie în cazurile de melanom, limfom și carcinom anaplazic tiroidian. Gențiana este de asemenea un ingredient de bază din remediul denumit Phytolacca, care este o formulă pe bază de plante medicinale și care a fost comercializat ca tratament contra cancerului începând cu anul 1900.

15. GHEARA-PISICII (Uncaria tormentosa)

 Gheara-pisicii este o plantă adaptogenă și un puternic stimulator imunologic care impulsionează procesul de curățare al globulelor albe (fagocitoza). Această plantă se completează în mod excelent cu astragalus, turmericul și echinaceea. Cercetările medicale au indicat faptul că aceste remedii pot reduce mărimea tumorilor, în particular în cazul cancerului de piele. Gheara-pisicii ajută și la reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei și ale radioterapiei.

16. GHIMBIRUL (Zingiber officinale)

 Pe lângă beneficiile sale asupra dismenoreei (dureri cauzate de menstruație), ghimbirul s-a dovedit de asemenea a fi un remediu puternic pentru combaterea cancerului. Cercetările medicale realizate recent au indicat faptul că un compus specific din ghimbir, numit 6-shogaol, este de până 10.000 de ori mai puternic decât unele medicamente folosite în tratamentul de chimioterapie. Aceste medicamente distrug celulele mamă care determină ca tumorile maligne să fie atât de periculoase.

 Rezultatele experimentelor farmacologice au indicat faptul că ghimbirul poate inhiba creșterea tumorilor în cazul ființelor umane. Gingerolul, care este componentul activ din ghimbir, a constituit subiectul multor teste clinice care au avut rolul de a-i determina potențialul pentru prevenirea anumitor tipuri de cancer. Astfel, cercetătorii au determinat că în cazurile de cancer ovarian, administrarea gingerolului a contribuit la moartea programată a celulelor canceroase (apoptoza celulară). În cazurile de cancer ovarian, s-a descoperit că gingerolul poate reduce inflamația și stimula funcția imunitară. De asemenea, gingerolul are un rol important în prevenirea și protecția contra cancerului de prostată și de colon.

17. GHIMPELE PĂDUREȚ (Ruscus aculeatus)

Acest arbust pitic și spinos are frunzele mici și mereu verzi, iar florile sale au o formă de stea și sunt colorate verde deschis, iar fructele au culoarea roșie și seamănă foarte mult cu cireșele. În mod tradițional, ghimpele pădureț a fost utilizat pentru stimularea circulației, în special a celei venoase. Această plantă medicinală conține o cantitate ridicat de tanini, calciu și potasiu, precum și saponine steroide (ruscogenina și neuroruscogenina) și de flavonoide (rutozida, hesperidina și quercetina).

 Recent, cercetătorii au descoperit că ingredientele active din această plantă numite ruscogenine au proprietăți care ajută la contracția tumorilor și de asemenea au capacități anti-estrogenice, fiind recomandate în tratamentul cancerului de sân.

18. GOLDENSEAL (Hydrastis canadensis)

 Planta goldenseal, având rădăcina de culoare galben strălucitor este o plantă cu proprietăți anti-microbiene și se utilizează pentru combaterea paraziților intestinali în sud-estul Asiei și al Insulelor Caraibe.

 Goldenseal-ul, ajutat de mineralul bismut, poate distruge bacteria Helicobacter pylori. Una dintre cauzele cancerului de stomac poate să fie bacteria numit Helicobacter pylori. Aceasta se ascunde în stratul mucos al stomacului pentru a se proteja de acizii gastrici, iar astfel cauzează iritații, reflux acid, ulcere stomacale și inclusiv cancer.

19. GRAVIOLA (Annona muricata)

 Graviola s-a bucurat recent de o mare atenție atât în rândul cercetătorilor, cât și al pacienților datorită caracteristicilor sale promițătoare ca un agent anticancerigen natural. Graviola este un arbore cu frunze perene ale cărui frunze, fructe, semințe și tulpini se utilizează cu succes ca remedii contra infecțiilor bacteriene și parazitare, a herpesului, tusei persistente și artritei. 

 Un studiu realizat în anul 2012 în cadrul Departamentului de Biochimie și Biologie Moleculară din Omaha, Nebraska, a demonstrat faptul că graviola este un remediu eficient în cazul celulelor canceroase pancreatice, celule tumorale care așa cum se știe sunt foarte rezistente la terapiile convenționale. Graviola își datorează capacitatea de a elimina celulele canceroase compușilor săi care inhibă diferite căi de semnalizare utilizate de către celulele canceroase pancreatice pentru reglarea metabolismului, a ciclului celular, a supraviețuirii și a proprietăților metastazice. Datorită acestei inhibări, rata tumorilor pancreatice de extindere la alte organe și de formare a unei dezvoltări de celulele canceroase devine mult mai lent.

 În cadrul altui studiu realizat la Departamentul de Științe și Tehnologii Alimentare numit Virginia Tech, din Blacksburg, Virginia (Statele Unite), s-a descoperit că extractul din fructul de graviolă poate inhiba creșterea celulelor în cazul cancerului de sân. De asemenea, expresia receptorului factorului de creștere epidermică (EGFR) a fost reglată.  Este necesar să semnalăm faptul că mutațiile care rezultă din expresia genetică EGFR au fost relaționate cu apariția unor tipuri de cancere.

20. GUAVA (Psidium guajava)

 Un studiu realizat în cadrul Universității Kyung Hee, din Seul, Coreea, a identificat acidul glucuronic, 3-glucuronid quercetina, loganina și xanthyletinul din fracțiunea de butanol din extractul de frunze de guava. Cercetătorii care au realizat acest studiu au concluzionat că extractul din frunzele de guava ar putea ajuta la reducerea metastazelor pulmonare și ar putea suprima expresia și acțiunea metaloproteinazei 9 și a metaloproteinazei 2 prin intermediul reglării negative a ERK1 / 2 din celulele de cancer de plămâni. 

 Un alt studiu medical, realizat de această dată în Taiwan a evidențiat faptul că extractul din frunze de guava este eficient pentru inhibarea cancerelor cerebrale metastazice datorită conținutului său ridicat de polifenoli și flavonoide. De asemenea, cercetătorii au mai indicat că extractul din frunze de guava poate fi utilizat și ca un agent chimioprotector și chimioterapeutic. Guava este o sursă potențială de compuși asociați cu prevenirea și tratarea cancerului și, în general interferează cu multiple cascade de semnalizare care induc creșterea și formarea tumorilor.

21. GURA-LUPULUI (Scutellaria barbata)

 Această plantă medicinală aparține unui grup de plante care aparțin speciei denumite Scutellaria. Atât rădăcina cât și tulpina acestei plante sunt folosite pentru prepararea unor medicamente și remedii cu proprietăți anti-cancer. Rădăcina de gura-lupului este folosită în cadrul medicinii tradiționale chineze pentru tratarea cancerului de plămâni și a altor probleme medicale. Cercetările medicale moderne au demonstrat că această plantă medicinală acționează eficient contra multor tipuri de cancer, de exemplu, contra cancerului de plămâni, stomac și intestine.

22. IARBA DE GRÂU (Wheatgrass)

 Unul dintre cele mai bune spitale private pentru tratarea cancerului din sud-estul Asiei utilizează suc proaspăt de iarbă de grâu în tratamentele sale oferite pacienților diagnosticați cu cancer. Doar o cană cu suc de iarbă de grâu oferă mai multă clorofilă decât aproximativ 12 kilograme de broccoli!

 Clorofila care se găsește în abundență în această plantă acționează ca un purificator al sângelui și al ficatului și rinichilor, fiind un remediu perfect pentru o detoxifiere completă a corpului. În plus, iarba de grâu este unul dintre cele mai bune alimente care alcalinizează organismul, ceea ce ajută la eliminarea acidității care, așa cum se știe, este de fapt cauza apariției majorității bolilor, inclusiv a cancerului. Cercetările medicale au demonstrat faptul că doar după două săptămâni de consum zilnic al unui suc din iarbă de grâu, nivelele de sânge și de oxigen din țesuturi se îmbunătățesc uimitor, iar corpul atinge un echilibru de alcalinitate.

23. IASOMIA (Jasminum grandiflorum)

 Un studiu medical realizat în anul 2005 a arătat că administrarea orală a unui extract etanolic obținut din flori de iasomie a avut o eficiență chimio-preventivă puternică (100%) în cazul carcinogenezei mamare experimentale in vivo. Acesta este un indicator foarte important pentru obținerea pe viitor a unui remediu pe bază de plante medicinale contra cancerului de sân. De asemenea, s-a demonstrat faptul că principiul bioactiv din florile de iasomie are efecte peroxidative și antioxidante semnificative.

24. MĂCRIȘUL MĂRUNT (Rumex acetosella)

 Măcrișul mărunt a fost considerat încă din vechime unul dintre remediile naturiste contra cancerului atât în Europa, dar și în America. Utilizat ca ingredient în produsul anti-cancer numit Essiac, dar și în alte remedii pe bază de plante medicinale, măcrișul mărunt este o plantă purificatoare care ajută în principal la regenerarea țesuturilor.

 În prezent, există numeroase indicii medicale care au arătat că această plantă medicinală ajută la normalizarea celulelor și a țesuturilor deteriorate. Conține siliciu, care este un element necesar pentru nervi și stratul de mielină care îi protejează. Curăță sângele și susține buna funcționare a ficatului și a pancreasului, stimulând creșterea unui țesut nou. Reduce daunele cauzate de arsurile provocate de radiațiile solare și crește rezistența la razele X. Îmbunătățește funcționarea sistemului circulator, intestinal și respirator și crește nivelul de oxigen din celule.